Preşedintele UNBR despre legea de organizare şi exercitare a profesiei de avocat

Legea nr. 51/1995¹ reglementează organizarea și exercitarea profesiei de avocat în mod unitar².

Legea nr. 51/1995 garantează respectarea principiului libertății și independenței exercitării profesiei de avocat, față de față de orice restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări.

Profesia are obligația și dreptul să apere profesia și valorile pe care relementările legale privind profesia le promovează.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 51/1995:

‘‘(1) Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei.

    Avocatul este indispensabil justiţiei şi justiţiabililor.

Art. 24 din Constituție garantează dreptul cetățenilor români la apărare. În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin . (2) -(3) din Lege:

(2) Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R.

    (3) Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatată şi din oficiu’’.

Potrivit art. 60 din Legea nr. 51/1995

”(1) Uniunea Naţională a Barourilor din România – U.N.B.R. este formată din toate barourile din România şi are sediul în capitala ţării, municipiul Bucureşti.

    (2) U.N.B.R. este persoană juridică de interes public, are patrimoniu şi buget proprii”.

U.N.B.R. este formată din toate barourile din România. Barourile sunt membrii Uniunii Nationale a Barourilor din Romania.

Barourile din România nu au calitatea de membri asociativi ai U.N.B.R., în sensul general al termenului , în acceptiunea OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

Barourile nu plătesc o taxă anuală cu titlu de cotizație, nici nu aderă la un Statut impus de U.N.B.R.

Barourile , membre ale U.N.B.R. nu se află în relație de concurență pe piață.

 

Legea nr. 51/1995 nu distinge între ‘‘latura comercială’’ și ‘‘latura profesională’’ a activității celor 42 de barouri care intră în alcătuirea sa.

Atribuțiile barourilor sunt stabilite prin prevederile art. 49-59 din Legea nr. 51/1995 și prin Statutul profesiei de avocat, astfel cum acesta a fost modificat şi completat (M. Of. nr. 898/19 decembrie 2011 şi M.Of. nr. 33/16 ianuarie 2014).

Sunt relevante, în special prevederile art. 62-76. din Legea nr. 52/1995.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 51/1995: ‘‘(1) Barourile şi U.N.B.R. asigură exercitarea calificată a dreptului de apărare, competenţa şi disciplina profesională, protecţia demnităţii şi onoarei avocaţilor membri.

    (2) În fiecare judeţ există şi funcţionează un singur barou membru al U.N.B.R., cu sediul în localitatea de reşedinţă a judeţului.

Există interdicție legală expresă de exercitare a profesiei de avocat de persoane care nu sunt înscrise în tabloul baroului din care fac parte, sau sunt înscrise într-un barou care nu este component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, precum și a sancționării ca infracțiune a faptei de nerespectare a interdicției legale este aceea că, într-o societate întemeiată pe valorile democraţiei şi ale respectării statului de drept, avocatul are un rol esenţial.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995:

‘‘Exercitarea oricărei activităţi de asistenţă juridică specifică profesiei de avocat […] de către o persoană fizică sau juridică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe tabloul avocaţilor acelui barou constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit legii penale’’.

 

2. Libertatea şi independenţa avocatului sunt garantate de lege.

Avocatul are obligația de a apăra drepturile şi interesele clienților săi cu respectarea strictă a ceea ce legea permite și a ceea ce legea interzice acestora, indiferent de activitatea pe care o realizează conform art. 3 din Legea nr. 51/1995, respectiv, indiferent dacă acesta exercită activitatea de reprezentare a clientului în fața instanțelor sau dacă acesta exercită activitatea de consultanță juridică.

În exercitarea profesiei avocatul se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic. Avocatul nu poate fi supus niciunei restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice.

Corelativ principiului libertății și independenței exercitării profesiei de avocat în limitele impuse de respectarea legii române, Legea nr. 51/1995 instituie obligațiile profesionale care revin acestuia atât față de clientul său, cât și față de alți avocați.

Față de clienții săi, avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege (art. 11 din Legea nr. 51/1995).

Principiul păstrării secretului profesional stă la baza reglementării exercitării profesiei de avocat.

Cu privire la secretul profesional sunt relevante următoarele prevederi ale Statutului profesiei: ”Art. 8. – (1) Secretul profesional este de ordine publică.

   (2) Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată.

   (3) Avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanţă şi de către nicio persoană să divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul său şi nici de către o altă autoritate sau persoană. Se exceptează însă cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar sau atunci când există o contestaţie în privinţa onorariilor convenite, exclusiv pentru necesităţi stricte pentru apărarea sa.

   (4) Obligaţia de a păstra secretul profesional nu împiedică avocatul să folosească informaţiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit publice.

   (5) Nerespectarea prevederilor prezentului articol constituie abatere disciplinară gravă.

   Art. 9. – (1) Obligaţia de a păstra secretul profesional este absolută şi nelimitată în timp. Obligaţia se întinde asupra tuturor activităţilor avocatului, ale asociaţilor săi, ale avocaţilor colaboratori, ale avocaţilor salarizaţi din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alţi avocaţi.

   (2) Obligaţia de a păstra secretul profesional revine şi persoanelor cu care avocatul conlucrează în exercitarea profesiei, precum şi salariaţilor săi. Avocatul este dator să le aducă la cunoştinţă această obligaţie.

   (3) Obligaţia de a păstra secretul profesional revine tuturor organelor profesiei de avocat şi salariaţilor acestora cu privire la informaţiile cunoscute în exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor ce le revin.

   Art. 10. – (1) Orice comunicare sau corespondenţă profesională între avocaţi, între avocat şi client, între avocat şi organele profesiei, indiferent de forma în care a fost făcută, este confidenţială.

   (2) În relaţiile cu avocaţii înscrişi într-un barou dintr-un stat membru al Uniunii Europene, avocatul este obligat să respecte dispoziţiile speciale prevăzute de Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană.

   (3) În relaţiile cu un avocat înscris într-un barou din afara Uniunii Europene, avocatul trebuie să se asigure, înainte de a schimba informaţii confidenţiale, că în ţara în care îşi exercită profesia confratele străin există norme ce permit asigurarea confidenţialităţii corespondenţei şi, în caz contrar, să încheie un acord de confidenţialitate sau să îl întrebe pe clientul său dacă acceptă, în scris, riscul unui schimb de informaţii neconfidenţiale”.

Avocatul nu poate asista sau reprezenta părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe şi nu poate pleda împotriva părţii care l-a consultat mai înainte în legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii.

    Avocatul nu poate furniza relaţii niciunei autorităţi sau persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are dezlegarea prealabilă, expresă şi scrisă din partea tuturor clienţilor săi interesaţi în cauză [art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995].

În raporturile concurențiale cu alți avocați este interzis avocatului ca, în mod nemijlocit sau prin persoane interpuse, să folosească procedee incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii clientelei.

Este interzis avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în scopul dobândirii clientelei. Statutul stabileşte cazurile şi măsura în care avocatul poate informa publicul cu privire la exercitarea profesiei sale (art. 48 din Legea nr. 51/1995).

Prevederile Legii nr. 51/1995 care interzic avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în scopul dobândirii clientelei sunt în vigoare de la data de 9 iunie 1995, dată la care Legea a fost publicată în M. Of. nr. 116/1995 (a se vedea fostul art. 41 din Legea nr. 51/1995).

Asigurarea respectării prevederilor Legii nr. 51/1995 se face conform procedurii reglementate în capitolului VI, art. 86-90 din lege.

Anchetarea abaterii şi exercitarea acţiunii disciplinare sunt de competenţa consiliului baroului.

În cadrul fiecărui barou se organizează şi funcţionează o comisie de disciplină care judecă, în primă instanţă şi în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii din acel barou.

    Anchetarea abaterii şi exercitarea acţiunii disciplinare privind decanii barourilor şi membrii Consiliului U.N.B.R. sunt de competenţa Consiliului U.N.B.R.

În cadrul U.N.B.R. este organizată şi funcţionează Comisia centrală de disciplină, care judecă ca instanţă de fond, în complet de 3 membri, abaterile săvârşite de membrii Consiliului U.N.B.R. şi de decanii barourilor și în contestaţie, în complet de 5 membri, potrivit prevederilor statutului profesiei.

    Recursul declarat împotriva deciziei disciplinare a Comisiei centrale de disciplină, ca instanţă de fond, este judecat de Consiliul U.N.B.R. constituit ca instanţă disciplinară în plenul său, în afară de persoana implicată în cauză.

    Împotriva hotărârilor pronunţate partea interesată poate formula contestaţie la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Garantarea libertății și independenței avocatului în exercitarea profesiei sale față de restricţii, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea autorităţilor sau instituţiilor publice ori a altor persoane fizice sau persoane juridice face posibilă și asigură exercitarea profesiei de avocat în conformitate strictă cu legea.

 

3. Ocrotirea valorilor legal consacrate privind exercitarea profesiei de avocat în domeniul publicităţii profesionale

 

Legea nr. 51/1995 nu a avut în vedere organizarea profesiei de avocat ca profesie care servește scopul maximizării profitului economic propriu sau al clientului, ci ca o profesie care pune deasupra oricărui alt interes imperativul respectării legii.

Prin tradiție, România a avut legături strânse cu sistemul guvernamental și administrativ francez. Constituția României 1991, în bună parte, se bazează și are ca model a 5-a Constituție a Republicii Franceze, iar organizarea sistemului judiciar român este influențată de modelul francez³.

Toate aceste împrejurări au determinat opțiunea rațională a legiuitorului român de a reglementa profesia de avocat în România după modelul francez.

Principiile non-comerciale care stau la baza adoptării reglementărilor Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat sunt într-o legătură organică cu principiile care stau la baza organizării sistemului judiciar în România⁴. De aceea, printr-o reglementare expresă, Legea nr. 51/1995 interzice avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în scopul dobândirii clientelei ⁵.

Spre deosebire de modelul de reglementare a profesiei anglo-saxon, modelul de reglementare francez și cel român nu fac distincție între avocați de business și avocați pledanți, așa cum, prin mass-media, se induce în mod eronat în percepția opiniei publice această situație, din considerente care țin de publicitatea activităților profesionale făcută, contrar legii, în scopul dobândirii de clientelă.

Legea nr. 51/1995 nu prevede organizarea avocaților de business sau de afaceri și a avocaților pledanți în corpuri profesionale distincte.

Spre exemplu, modelul anglo-saxon de reglementare a profesiei de avocat consacră regula potrivit căreia judecătorii sunt recrutați din rândul avocaților pledanți (barrister).

În România, foşti judecători, procurori, ofiteri de politie, înalți demnitari sau funcționari publici au intrat în profesia de avocat, cu consecința că, direct sau prin avocații cu care conlucrează, ajung să pledeze în fața foștilor lor colegi sau la instanțele la care funcționează foștii colegi, ori să desfășoare activități specifice profesiei la autorități publice care desfășoara activități de cercetare/urmărire penală, ori activități care vizează dobandirea si apărarea drepturilor și intereselor legitime ale celor interesați.

Din rațiuni benefice, mai ales înainte și după intrarea în vigoare a Legii nr. 51/1995, profesorii de la facultățile de drept exercită profesia de avocat, studenții lor sunt, în perspectivă, potențiali concurenți pe piața serviciilor avocațiale; profesorii pledează în fața judecătorilor, care sunt foști studenți sauactuali doctoranzi ai acestora, cu respectarea regulilor ce protejează imparţialitatea magistraţilor.

În timp s-a permis și s-a acceptat, inclusiv prin intervenția Curții Costituționale, practicarea profesiei la instanțele la care avocații au rude, soti etc, ori la/față de institutiile administrative de la care avocații au provenit când au intrat în profesia de avocat sau pe care au părăsit-o temporar pentru a fi îndeplinite alte activități, demnități etc.

Toate aceste situatii de fapt și-au pus amprenta mai ales asupra educației profesionale inițiale a avocaților proveniți îndeosebi din rândul studenților merituoși, recent intrati în profesie, majoritatea recrutati direct de avocatii-cadre didactice sau prin avocatii-cadre didactice încă de pe băncile facultăților, cu obiectivul sau modelul, de fato, al avocatului de bussines!

În condițiile în care instituţiile legal organizate şi organele profesiei (barouri, Uniunea Avocaţilor din România, transformată în Uniunea Naţională a Barourilor din România) au devenit mult mai slabe economic decât avocații sau formele de exercitare a profesiei s-a produs și s-a întreținut o veritabilă revoltă a faptelor împotriva dreptului, în ceea ce privește respectarea regulilor normative ale profesiei de avocat prin conduite care promovează antireglementarea sau dereglementarea exercitarii profesiei, într-o complicitate suspectă cu autorități care au permis şi permit exercitarea fără drept a profesiei, atitudine încurajată de avocaţii care, prin fapte, demonstrează că, în condiţiile în care barourile permit, încălcarea legii privind profesia de avocat, este făcută chiar de avocaţi.

Atitudinea de sfidare a normelor profesionale a alimentat și alimentează atât exercitarea fără drept a activităților profesionale specifice profesiei de avocat cât și organizarea contrară legii de activități de grup sau de activităţi aparent coordonate „din umbră” de avocați interesați în distorsionarea regulilor de exercitare a profesiei.

Furnizarea serviciilor juridice în afara unui cadru normativ specific profesiei de avocat, legal organizată, a devenit domeniu de preocupare specială pentru mass-media sau alte „grupuri de interese”.

Ignorarea și desconsiderarea oricăror obligaţii faţă de Corpul profesional legal organizat sau față de institutiile legal organizate privind exercitarea profesiei, unită cu pasivitatea evidentă și slăbiciunea celor aleşi în demnităţi profesionale care se comptromit în subordonarea interesului general celui personal printr-un discurs nu totdeauna concordant cu exigenta regulilor profesionale a creeat o situatie incorect tolerată de organele profesiei.

Publicitatea profesională a avocatilor / formelor de exercitare a profesiei de avocat a devenit mijlocul prin care avocaţii nu numai că se promovează, cum este normal, dar se şi „războiesc în public”, pentru interese tot mai frecvent străine de exigenţele „jurământului profesional” reglementat de art. 22 din Lege, potrivit căruia respectarea şi apărarea Constituţiei şi legilor ţării, drepturilor şi libertăţilor omului, exercitarea profesiei de avocat cu cinste şi demnitate, reprezintă fundamentul ontologic al profesiei, legal consacrat.

Este distorsionată exercitarea profesiei de avocat, în limitele stricte ale legii, de constrângerile, presiunile sau motivațiile care țin de performanțe profesionale pe criterii bănești (cum ar fi cifra de afaceri, valoarea pecuniară a obiectului unui contract sau a unui litigiu), numărul avocaților care exercită profesia de avocat în formele de exercitare a profesiei prevăzute de lege (potrivit art. 5 din Legea nr. 51/1995: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi profesionale, cu sau fără personalitate juridică sau societăţi profesionale cu răspundere limitată și nu ‘‘case de avocatură’’, așa cum în mod greșit, contrar legii, se afirmă în spațiul public), numele și statutul economic, politic, social al clientului beneficiar al serviciilor de avocatură „înregimentat”, cel mai adesea fără să cunoască din ce raţiuni, în „portofoliul de clientelă” afirmat ca intangibil de avocatul la care a apelat.

Toate aceste criterii sunt străine de concepția Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, dar sunt criterii în raport de care mijloacele de informare în masă (presă scrisă sau online, bloguri, site-uri de internet), agenții de marketing și de publicitate alcătuiesc clasamente, anuare, sau diverse articole pe care le publică în regim comercial, despre profesia de avocat.

În România, educarea avocaților de a-și organiza activitatea profesională pe criterii precum cifra de afaceri, valoarea pecuniară a obiectului unui contract sau a unui litigiu, numărul avocaților care exercită în structuri asociative profesia de avocat, numele și statutul economic, politic, social al clientului are ca rezultat imediat încălcarea Legii nr. 51/1995, iar pe termen lung încurajează subordonarea legislației române din orice domeniu intereselor pecuniare ale clientului și ale avocatului.

Aceste consecințe sunt contrare interesului public, deoarece corupția reprezintă o preocupare majoră pentru Guvernul român și organizațiile internaționale, afectând atât administrația cât și sistemul judiciar, astfel încât, de când a aderat la Uniunea Europeana. Rămâne supusă unei operațiuni de cooperare și verificare care se concentrează pe lupta împotriva corupției și pe reformarea sistemului judiciar.

 

4. Perfecţionarea reglementărilor privind limitele publicităţii profesionale a avocaţilor

 

Adoptarea Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 852 din 14 decembrie 2013 nu a reprezentat o reacţie de moment a organelor profesiei⁶.

Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 852/2013 din 14 decembrie 2013 urmează direcţia exprimată în mod constant de organele reprezentative ale corpului profesional (Congres şi Consiliul U.N.B.R.) de ataşament faţă de valorile constante pe care se sprijină în mod tradiţional profesia, precum şi tendinţa exprimată în mod ferm de încadrare a acesteia în sistemul judiciar, întărirea caracterului de interes public al profesiei şi delimitarea de ideea de comercialitate a actelor specifice profesiei.

 

Analiza actelor emise în timp de organele profesiei dovedeşte că problema publicităţii profesiei a reprezentat una din preocupările constante ale corpului avocaţial:

• în iulie 2009 Consiliul U.N.B.R. a emis Decizia nr. 532 (cu caracter interpretativ) privind publicitatea formelor de exercitare a profesiei, impusă de ‚‚frecventele situaţii în care se practică, incorect, reclama profesională în regim comercial, iar în aplicarea efectivă a regulilor deontologice ale profesiei care consacră onestitatea, integritatea şi responsabilitatea avocaţilor fiind necesar a se realiza o concurenţă loială şi a se preveni conflictele de interese, se impune interpretarea unitară a unor reguli ale publicităţii profesionale permise de normele ce reglementează activitatea avocaţilor, astfel încât „sfidarea normei” să nu devină regula în profesia de avocat, iar respectarea legii să fie egală indiferent de poziţia avocatului în sistemului organelor profesiei ori de puterea economică a acestuia’’;

• Consiliul U.N.B.R. a avut în mod constant preocupări cu privire la promovarea și cunoașterea specificului profesiei de avocat în spațiul public, prin încunoştinţarea despre activitatea avocaţilor și principiile care stau la baza exercitării acesteia, locul și importanţa profesiei de avocat în cadrul sistemului judiciar, legalitatea şi unicitatea corpului profesional al avocaților, precum şi combaterea practicării ilegale a activităţilor avocațiale;

• în anul 2012, Congresul Avocaţilor a adoptat o rezoluţie privind direcţii de acţiune ale Consiliului U.N.B.R. „pentru realizarea politicilor profesionale pentru îmbunătăţirea organizării şi exercitării profesiei de avocat astfel încât să se ţină seama de caracterul de interes public al profesiei de avocat, ce decurge din integrarea acesteia în sistemul judiciar ca profesie conexă, de obiectivul prioritar al profesiei reprezentat de asigurarea securităţii juridice şi judiciare pe baza supremaţiei legii printr-o activitate profesională întemeiată pe competenţă şi responsabilitate, de corelarea standardelor de conduită profesională cu standardele din legislaţia altor state europene şi cu politicile profesionale promovate în cadrul Consiliului Barourilor Europene (în continuare C.C.B.E.) şi în cadrul altor organizaţii internaţionale din care U.N.B.R. face parte sau la care este afiliată”.

• în 29 iunie 2013 Consiliul U.N.B.R. a desemnat o Comisie în vederea efectuării unui Raport cu privire la publicitatea profesiei de avocat.

 

Deoarece România este stat-membru al Uniunii Europene, căruia îi revine obligația de integrare în Uniunea Europeană inclusiv din punct de vedere legislativ, la adoptarea Hotărârii Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 852/2013 din 14 decembrie 2013 s-a avut în vedere ansamblul reglementărilor adoptate în materie de alte state europene și de Consiliul Barourilor Europene (C.C.B.E.).

Majoritatea ţărilor europene, în special cele de drept romano-germanic sau civil law cunosc reglementări în domeniul publicităţii profesiei.

Reglementările privind publicitatea sunt similare celor existente în Legea nr. 51/1995 și în Statutul profesiei de avocat, iar argumentele impunerii unor atare reglementari constau în constantele profesiei de avocat în tradiţia europeană, caracterizată prin demnitate, moderaţie, confraternitate, echilibru, discreţie, delicateţe, secret profesional, valori care sunt deopotrivă recunoscute ca fiind proprii şi avocatului român.

Codul deontologic al Avocatului European adoptat de Consiliul Barourilor Europene (C.C.B.E.) în anul 1988, adoptat la rândul său drept Cod deontologic al avocatului român încă din anul 2007, prevede că publicitatea privind activitatea profesională a formelor de exercitare a profesiei trebuie să respecte secretul profesional şi celelalte principii esenţiale ale profesiei.

C.C.B.E. şi-a afirmat punctul de vedere în materie de publicitate a formelor de exercitare a profesiei, în sensul de a respinge categoric orice formă de publicitate în regim comercial, subliniind caracterul aparte al publicităţii formelor de exercitare a profesiei, care se limitează la o informare corectă a publicului asupra serviciilor oferite de formele de exercitare a profesiei de avocat, fără menţiuni privind portofoliul de clientelă, situaţia financiară a formei de exercitare, alcătuirea de top-uri, clasamente etc.

Aceeaşi poziţie rezultă şi din punctele de vedere transmise de C.C.B.E. asupra unor iniţiative legislative din unele state europene, în care se reafirmă interdicţia caracterului comercial al publicităţii practicate de formele de exercitare a profesiei de avocat (Serbia, Georgia, Slovenia etc.)

Majoritatea statelor europene fac distincţia între publicitatea profesiei şi publicitatea formelor de exercitare a profesiei.

Rigorile impuse de lege publicității formelor de exercitare a profesiei sunt menite să păstreze principiile esenţiale şi natura aparte a profesiei, care o plasează în sfera sistemului judiciar, care, prin dimensiunea publică nu este compatibil cu publicitatea, marketingul și jurnalismul făcute în scopul dobândirii de clienți care nu au solicitat în prealabil servicii avocațiale.

Legislațiile profesiei de avocat adoptate de state europene interzic:

• publicitatea laudativă şi agresivă⁷;

• publicitatea comparativă cu alţi membri ai profesiei⁸,

• nominalizarea portofoliului de clientelă (în unele cazuri, fără acordul expres al acesteia, iar în alte cazuri, indiferent de existenţa sau inexistenţa acordului acesteia)⁹;

• oferirea sau acordarea unor avantaje materiale pentru atragerea de clientelă¹⁰;

• enunţarea cifrelor de afaceri ori a succeselor profesionale¹¹,

• dezvăluirea directă sau indirectă de fapte, date sau situaţii protejate de secretul profesional¹²,

• promiterea obţinerii de rezultate care nu depind exclusiv de activitatea avocatului care-şi face publicitate;

• referirea directă sau indirectă la clienţi ai avocatului care foloseşte publicitatea sau la problemele ridicate de acesta sau la performanţele şi rezultatele acestuia¹³;

• adresarea directă sau indirectă unor potenţiali clienţi¹⁴;

• folosirea emblemelor sau simbolurilor barourilor, care ar putea crea confuzie, deoarece aceste însemne sunt rezervate publicităţii profesiei (funcţionale), în beneficiul acesteia, în ansamblu¹⁵;

• incitarea generală sau concretă la litigiu sau conflict¹⁶;

• folosirea unor exprimări care presupun discreditarea, denigrarea şi dispreţuirea avocaturii, justiţiei şi simbolurilor lor;

• participarea comercială la activităţi media;

• referirile la activitatea profesională anterioară, funcţii ori demnităţi deţinute¹⁷;

• referiri la legături ori cunoştinţe cu putere de influenţă.

În mai multe ţări (inclusiv Marea Britanie) proiectul de publicitate, eventual pagina de prezentare a formei de exercitare a profesiei, este supus unei verificări a priori, în forma avizării sau autorizării din partea baroului.

Prevederile Legii nr. 51/1995 și ale Statutului profesiei de avocat în materia publicităţii se înscriu în reglementările adoptate de alte state europene, reglementări caracterizate prin permisiunea comunicărilor sau publicităţii cu caracter de informare, care respectă principiile esenţiale ale profesiei de avocat.

Aceste reglementări adoptate în alte state europene interzic comunicările cu caracter publicitar apreciate ca incompatibile cu dimensiunea de utilitate publică pe care o are profesia şi cu rolul pe care aceasta îl are în societăți unde, în mod tradiţional, profesia de avocat nu s-a identificat cu profesia de comerciant exercitată în scopul maximizării profitului economic.

Chiar dacă activitatea avocaţială dobândeşte din ce în ce mai mult specificul unei întreprinderi, în sensul de organizare a activităţii profesionale, poziţia oficială a C.C.B.E. şi a avocaturii din majoritatea statelor europene a rămas aceea de a păstra constantele profesiei, de a se delimita de comercialitate şi practicile specifice acesteia, păstrând ca reprezentativă dimensiunea de utilitate publică şi de integrare în sistemul judiciar.

Sunt incorecte poziţiile care reclamă dreptul la publicitate în regim specific activităţilor comerciale, eventual o dereglementare a domeniului, motivând aceasta prin pretinsa „evoluţie” a formelor de exercitare a profesiei, mai ales în domeniul avocaturii de business – care, după cum am arătat supra, nu este reglementată de Legea nr. 51/1995 în mod distinct față de un alt tip de avocatură.

După cum am arătat supra, reglementarea profesiei de avocat în România este unitară, toți avocații fiind liberi să exercite activitățile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995.

Clasificarea avocaţilor pe criterii de specializare sau competenţă a fost repudiată de Corpul profesional.

În acest cadru normativ special , existența legii speciale având ca obiect publicitatea înșelătoare și cea comparativă nu împiedică și a permis adoptarea unor prevederi statutare aplicabile exercitării profesiei de avocat, de natură a garanta apărarea reală a valorilor pe care reglementarea legală a profesiei de avocat în România le promovează, protecția consumatorului de servicii juridice și, mai ales, apărarea principiilor secretului profesional.

Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și cea comparativă, republicată în M. Of. nr. 454 din 24.07.2013 are drept scop protecţia comercianţilor împotriva publicităţii înşelătoare şi a consecinţelor defavorabile ale acesteia, precum şi stabilirea condiţiilor în care publicitatea comparativă este permisă (art. 1).

În sensul dispozițiilor art. 3 lit. d) din Legea nr. 158/2008 este ‘‘comerciant’’ orice persoana fizică sau juridică ce acţionează în scopuri care se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală ori liberală şi orice persoană care acţionează în numele şi pe seama comerciantului.

Într-o posibilă interpretare a prevederilor art. 3 lit. d) din Legea nr. 158/2008, avocatul este comerciant,în înțelesul dat noțiunii de această lege specială, în măsura în care acţionează în scopuri care se încadrează în activitatea sa liberală.

În această posibilă interpretare, competența de a verifica dacă, în activitatea sa de publicitate, avocatul acţionează sau nu în scopuri care se încadrează în activitatea sa liberală, ar reveni, potrivit art. 7 din Legea nr. 158/2008, Ministerului Finanţelor Publice, Consiliului Naţional al Audiovizualului, sau Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Nu suntem de acord cu această interpretare a Legii nr. 158/2008, care ignoră deliberat împrejurarea că organizarea și exercitarea profesiei de avocat sunt reglementate prin Legea nr. 51/1995

Sfera de reglementare a Legii nr. 158/2008 nu se suprapune și nu se intersectează cu sfera de reglementare a Legii nr. 51/1995.

În primul rând, astfel cum am precizat supra, art. 48 din Legea nr. 51/1995 interzice avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în scopul dobândirii clientelei, inclusiv mijloace de publicitate înșelătoare și comparativă.

În al doilea rând, interpretarea golește de conținut și încalcă în mod vădit prevederile Capitolului VI din Legea nr. 51/1995 care instituie procedura specială de soluționare a acțiunii disciplinare formulată împotriva avocatului care încalcă Legea nr. 51/1995 inclusiv prin aceea că nu acționează în scopuri care se încadrează în activitatea sa liberală, legal reglementată.

Capitolul VI din Legea nr. 51/1995 reglementează în mod expres răspunderea disciplinară a avocaților:

‘‘Art. 86. – (1) Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale instituţiei.

În Statutul profesiei de avocat au existat încă de la adoptare norme care, indiferent de menţiuni exprese relative la modalitatea de publicitate permisă/interzisă, au aptitudinea de a indica limitele in care un avocat poate să se manifeste în ceea ce priveşte „libertatea de exprimare” sau „comunicare” cu privire la activitatea sa profesională.

Art. 1 alin. (2), consacră secretul profesional: „Exercitarea profesiei de avocat este supusă următoarelor principii fundamentale:…. lit. e) principiul păstrării secretului profesional”.

Art. 6 alin. (4) teza I, indică principiile ce stau la baza raporturilor cu clienţii: „Relaţiile dintre avocat şi clienţii săi se bazează pe onestitate, probitate, corectitudine, sinceritate, loialitate şi confidenţialitate”.

Art. 8 prevede: ”(1) Secretul profesional este de ordine publică.

    (2) Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată.

    (3) Avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanţă şi de către nicio persoană să divulge secretul profesional. Avocatul nu poate fi dezlegat de secretul profesional nici de către clientul său şi nici de către o altă autoritate sau persoană. Se exceptează însă cazurile în care avocatul este urmărit penal, disciplinar sau atunci când există o contestaţie în privinţa onorariilor convenite, exclusiv pentru necesităţi stricte pentru apărarea sa.

    (4) Obligaţia de a păstra secretul profesional nu împiedică avocatul să folosească informaţiile cu privire la un fost client, dacă acestea au devenit publice.

    (5) Nerespectarea prevederilor prezentului articol constituie abatere disciplinară gravă”.

Art. 9 şi 10 din Statutul profesiei impune autocontrolul comunicării publice a avocatului:

    Art. 9: ”(1) Obligaţia de a păstra secretul profesional este absolută şi nelimitată în timp. Obligaţia se întinde asupra tuturor activităţilor avocatului, ale asociaţilor săi, ale avocaţilor colaboratori, ale avocaţilor salarizaţi din cadrul formei de exercitare a profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu alţi avocaţi.

    (2) Obligaţia de a păstra secretul profesional revine şi persoanelor cu care avocatul conlucrează în exercitarea profesiei, precum şi salariaţilor săi. Avocatul este dator să le aducă la cunoştinţă această obligaţie.

    (3) Obligaţia de a păstra secretul profesional revine tuturor organelor profesiei de avocat şi salariaţilor acestora cu privire la informaţiile cunoscute în exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor ce le revin”.

    Art. 10: ”(1) Orice comunicare sau corespondenţă profesională între avocaţi, între avocat şi client, între avocat şi organele profesiei, indiferent de forma în care a fost făcută, este confidenţială.

    (2) În relaţiile cu avocaţii înscrişi într-un barou dintr-un stat membru al Uniunii Europene, avocatul este obligat să respecte dispoziţiile speciale prevăzute de Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană.

    (3) În relaţiile cu un avocat înscris într-un barou din afara Uniunii Europene, avocatul trebuie să se asigure, înainte de a schimba informaţii confidenţiale, că în ţara în care îşi exercită profesia confratele străin există norme ce permit asigurarea confidenţialităţii corespondenţei şi, în caz contrar, să încheie un acord de confidenţialitate sau să îl întrebe pe clientul său dacă acceptă, în scris, riscul unui schimb de informaţii neconfidenţiale”.

În art. 109 alin. (3) din Statut, unde sunt enumerate împrejurări care sunt apreciate ca fiind de natură să aducă atingere principiului independentei avocatului:

„Constituie atingere a independenţei avocatului şi, ca atare, trebuie evitate şi înlăturate de către avocat, prin orice mijloace legale:

a) existenţa unui interes propriu ori al persoanelor apropiate lui în cauza care i-a fost încredinţată;

b) prestarea de activităţi avocaţiale în scopul de a se face plăcut clienţilor, magistraţilor sau publicului;

c) prestarea de activităţi avocaţiale din simplă complezenţă;

d) existenţa oricăror presiuni în scopul nerespectării secretului profesional”.

Art. 112, indică drept condiţii ale credibilităţii avocatului şi profesiei, în ansamblu: probitatea, spiritul de dreptate şi onestitatea.

Art. 173 alin. (1) din Statut, care consacră principiile de confraternitate şi respect reciproc: „Relaţiile dintre avocaţi sunt bazate pe încredere şi respect reciproc şi impun un comportament adecvat menţinerii reputaţiei profesiei”.

Art. 176 din Statut, în materia concurenţei neloiale prevede:

„(1) Este interzisă concurenţa neloială săvârşită prin:

   a) racolarea de personal, respectiv oferta agresivă de angajare a avocaţilor asociaţi, colaboratori sau salarizaţi ori a altor angajaţi-cheie ai unui concurent;

    b) racolarea clientelei, personal sau prin intermediul altor persoane;

    c) divulgarea, achiziţionarea ori folosirea unei informaţii confidenţiale de către un avocat sau de către colaboratori ori angajaţi ai acestuia, fără consimţământul deţinătorului legitim şi într-un mod contrar uzanţelor cinstite;

    d) încheierea de contracte prin care un avocat asigură serviciile sale unui client în mod avantajos, fie pentru a concura cu ceilalţi avocaţi prin preţuri reduse, fie pentru a determina clientul să racoleze şi alţi clienţi pentru avocatul în cauză;

    e) comunicarea sau răspândirea în public de către un avocat de afirmaţii cu privire la firma sa ori activitatea acesteia, menite să inducă în eroare şi să îi creeze o situaţie favorabilă în dauna unor concurenţi;

    f) comunicarea, chiar făcută confidenţial, sau răspândirea de către un avocat de afirmaţii mincinoase relative la un concurent sau cu privire la serviciile acestuia, afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al activităţii avocatului concurent;

    g) oferirea, promiterea ori acordarea, mijlocit sau nemijlocit, de daruri ori alte avantaje asociatului, colaboratorului sau salariatului unui avocat pentru ca acesta să divulge informaţii confidenţiale ori procedeele de lucru, pentru a cunoaşte sau a folosi clientela concurentului ori pentru a obţine alt folos pentru sine sau pentru altă persoană în dauna unui concurent;

    h) deturnarea clientelei unui avocat prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel avocat;

    i) concedierea sau atragerea unor asociaţi, colaboratori ori salariaţi ai unui avocat în scopul înfiinţării unei entităţi concurente care să capteze clienţii acelui avocat sau angajarea asociaţilor, colaboratorilor ori a salariaţilor unui avocat în scopul dezorganizării activităţii sale.

    (2) Săvârşirea unor fapte de concurenţă neloială dintre cele expuse la alin. (1), precum şi săvârşirea în concurs a mai multor astfel de fapte constituie abatere disciplinară gravă pentru toţi avocaţii participanţi”.

Art. 227 alin. (1) şi (2) din Statut, care consacră o serie de principii aplicabile avocatului atât în viaţa profesională cât şi privată; aceste principii conferă baza logică determinantă limitărilor ce intervin în domeniul publicităţii personale:

,,(1) Exerciţiul liber al profesiei, demnitatea, conştiinţa, independenţa, probitatea, umanismul, onoarea, loialitatea, delicateţea, moderaţia, tactul şi sentimentul de confraternitate sunt principii esenţiale ale profesiei de avocat şi constituie îndatoriri ale acesteia.

(2) Avocatul este obligat să respecte aceste principii în activitatea sa profesională, precum şi în viaţa privata”.

Art. 229 din Statut reglementează expres conduita în faţa instanţei, dar şi în afara acesteia, atunci când se referă la instanţă:

,,Avocatul este obligat să respecte solemnitatea şedinţelor de judecată şi să pledeze cu demnitate. Avocatului îi este interzis să folosească expresii care ar putea leza instanţa şi participanţii la proces, atât în şedinţa de judecată, cât şi în afara acesteia”.

Art. 238 din Statut impune folosirea mijloacelor oneste pentru dobândirea clientelei: „Avocatul are obligaţia să folosească atât în mod direct, cât şi indirect numai procedee oneste în scopul dobândirii clientelei”.

Din perspectiva avocaților înscriși în barourile componente ale U.N.B.R., avocați care cunosc prevederile Legii nr. 51/1995 și care își exercită profesia corect, cu respectarea acestora, nu produce niciun impact adoptarea unor prevederi statutare care se încadrează în interdicția legală de a se folosi mijloace de reclamă sau de publicitate cu public-țintă persoane care nu au solicitat în prealabil servicii avocațiale, în scopul dobândirii clientelei.

Din perspectiva beneficiarilor serviciilor profesionale ale avocaților, adoptarea prevederilor statutare nu produce niciun impact, iar interesele clienților – beneficiari ai serviciilor avocațiale sunt protejate și promovate. Legea nr. 51/1995 nu interzice clienților care au nevoie de servicii avocațiale să solicite avocatului, respectiv formei de exercitare a profesiei, toate informațiile de care are nevoie și nici nu interzice avocaților să informeze în mod corect și transparent clientul care solicită servicii avocațiale.

Nici Legea nr. 51/1995, nici statutul profesiei de avocat nu interzic formelor de exercitare a profesiei să adreseze oferte personalizate nesolicitate unor persoane determinate.

Legea nr. 51/1995 nu interzice formelor de exercitare a profesiei ca, la solicitarea unui client, actual sau potențial, să pună la dispoziția acestuia informații cu privire la onorariile practicate și orice alte informații care prezintă interes pentru client și care nu au ca rezultat încălcarea obligației avocatului de a păstra secretul profesional.

Nu intră în categoria ofertelor personalizate adresate unor persoane determinate care nu au solicitat în prealabil servicii avocațiale comunicările de informații care țin de factori care stau la baza raportului de concurență economică dintre formele de exercitare a profesiei precum: cifra de afaceri, primele trei practici ca pondere în cifra de afaceri, estimări cu privire la ariile de practică în care se urmărește creșterea economică, numărul total al avocaților din firmă, estimări cu privire la evoluția numărului de avocați din cadrul formei de exercitare a profesiei pe parcursul unui an, numărul și numele avocaților care au promovat în cadrul formei de exercitare a profesiei, numărul și numele avocaților care au părăsit forma de exercitare a profesiei în ultimul an, cele mai oneroase contracte sau litigii în care forma de exercitare a profesiei a fost implicată în ultimul an, CV-ul partenerilor, numele și CV-urile avocaților cu vârsta de cel mult 30 de ani care sunt cel mai bine plasați din punct de vedere ierarhic în cadrul formei de exercitare a profesiei, precum și principalele contracte sau litigii în care aceștia au fost implicați, alte forme de exercitare a profesiei din grup, birouri teritoriale și alianțe locale sau cu alte firme de avocatură internaționale etc.

Este contrară legii si Statutului profesiei de avocat, Codului deontologic al avocatului român (în realitate, Codul deontologic al avocatului european) practica dezvăluirii unor informații de natura celor descrise mai sus de către avocați sau de către forme de exercitare a profesiei cu sediul în România, prin mass-media română, către clienți români, nedeterminați, sub forma publicității, marketingului, interviurilor, e-mailurilor de tip spam etc.

Dezvăluirea unor astfel de informații, în orice formă, către terți, inclusiv din străinătate, pentru conservarea, prelucrarea și gestionarea unor baze de date cu un astfel de conținut, ori pentru realizarea de produse de promovare care au la bază astfel de informații este contrara Legii si Statutului profesiei de avocat.

 

 

 

5. Rolul organelor profesiei de avocat în apărarea, pe baza legii, a valorilor legale ale profesiei

 

Legea nr. 51/1995 este o lege organică, în sensul dispozițiilor art. 73 din Constituția României, la fel ca și legile privind organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti.

Modificarea unei legi organice pentru ca aceste situații de fapt să fie eventual consacrate ca licite deși sunt nocive, în general, mediului soco-economic, sunt apte să aducă grave prejudicii unui medii profesional sănătos spre care profesia legală de avocat tinde, sunt contrare interesului consumatorului de servicii juridice nu se poate face sub presiunea unor interese străine de voința avocaților.

Congresul avocaților este unicul organ abilitat de Legea nr. 51/1995 să facă propuneri autorităților cu drept de inițiativă legislativă privind profesia de avocat, să adopte și să modifice statutul profesiei¹⁸.

Numai voința Corpului profesional al avocatilor, astfel cum aceasta este manifestată prin Congresul avocaților, poate decide modificări ale regulilor de exercitare a profesiei, cu efect imediat (cazul normelor prevăzute în Statutul profesiei de avocat sau cu efect pe termen lung, dependent exclusiv de voința puterii legiuitoare (cazul propunerilor de modificare a legii).

Prevederile art. 48 din Legea nr. 51/1995 care interzic avocatului să folosească mijloace de reclamă sau de publicitate în scopul dobândirii clientelei sunt în vigoare de la data de 9 iunie 1995, dată la care Legea a fost publicată în M. Of. nr. 116/1995 (a se vedea fostul art. 41 din Legea nr. 51/1995).

Până în prezent nu s-a pus în discuția Congresului avocaților necesitatea modificării acestei prevederi legale.

Prevederile Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 852/2013 privind modificarea și completarea Statutului U.N.B.R. au fost validate în unanimitate de către Congresul avocaților.

Niciunul dintre avocații prezenți la Congresul avocaților nu a pus în discuția Congresului necesitatea de a se reveni asupra modificărilor Statutului profesiei de avocat și de a se adopta alte prevederi statutare.

În temeiul prevederilor Legii nr. 51/1995 hotărârile Congresului avocaților sunt obligatorii pentru toate organele profesiei.

Orice modificare a Legii nr. 51/1995 și a Statutului profesiei de avocat care tinde la comercializarea profesiei, după modelul de reglementare anglo-saxon sau care tinde ca, prin instrumentul publicității activității profesionale a avocatului să educe avocații să practice profesia în scopul maximizării profitului economic, în raport de criterii precum: volumul de afaceri, cifra de afaceri, valoarea pecuniară a obiectului unui contract sau a unui litigiu, numărul avocaților din cadrul formei de exercitare a profesiei, renumele și statutul economic, politic, social al clientului, criterii care să fie comunicate în cadrul activităților de publicitate, marketing, jurnalism etc. se poate face în România, după o analiză responsabilă, rațională și aprofundată a reglementării sistemului judiciar român în ansamblu și a impactului pe termen lung pe care, din perspectiva problemei corupției, o astfel de modificare o poate avea în societatea românească, aflată departe de stadiul de dezvoltare moral, social, juridic și economic al societăților cu o reglementare a profesiei după model anglo-saxon.

O astfel de modificare nu se poate face în afara discutării, cu responsabilitate și în deplină cunoștință, a tuturor aspectelor relevante, în cadrul Congresului avocaților.

*

Până la adoptarea unor astfel de modificări pe cale legislativă, Legea nr. 51/1995 se impune a fi respectată și de profesioniști care nu sunt avocați (cum sunt jurnaliști, agenți de publicitate, șefi de departamente de marketing etc.).

Şi activitatea profesională a acestora trebuie să se desfășoare în limitele impuse de Legea nr. 51/1995, deoarece în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie [art. 1 alin. (5) din Constituție], cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări [art. 16 alin. (1) din Constituție] și nimeni nu este mai presus de lege [art. 16 alin. (2) din Constituție].

 

ARTICOLUL ÎN FORMAT PDF  AICI.