Mihai Barsan

Preşedinţii OMV şi Petrom, primiţi de premier

OMV, Petrom, Premier, presedinti

„Au fost discutate perspectivele de dezvoltare ale activităţii Petrom în baza strategiei recent lansate de această companie, incluzând şi investiţii în domeniul energetic”, se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES de Biroul de presă al Guvernului.

 

Potrivit sursei citate, reprezentantul OMV şi-a exprimat încrederea în consolidarea mediului de afaceri din ţara noastră şi în perspectivele de evoluţie ale economiei, subliniind decizia OMV-Petrom de a continua programul de investiţii din România.