Cristian Bizau

Preţul Azomureş: între 300 şi 400 mil. euro

Azomureş, ingrasaminte, m-a

Cele mai multe estimări îngustează plaja probabilă a tranzacţiei între 300 şi 400 de milioane de euro. Este preţul la care Ameropa va cumpăra, mai exact, 76% din acţiunile Azomureş (simbol bursier AZO), liderul pieţei de îngrăşăminte din România, potrivit unui sondaj întreprins de MONEY.ro printre specialiştii în fuziuni şi achiţiţii (M&A) din România.

 

Eurofert şi Azomureş Holding, acţionarii majoritari ai Azomureş, au anunţat astăzi că se află în „negocieri avansate cu grupul elveţian Ameropa, pentru  preluarea controlului asupra Eurofert si AH“. Surse din piaţa M&A susţin însă că nu este vorba decât de controlul asupra Azomureş. Azomureş, care produce, în principal, îngrăşăminte chimice, este controlată de investitori din Turcia, prin intermediul Eurofert Investments şi Azomureş Holdings.

 

Ca urmare a anunţului, acţiunile AZO cresc la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu 40% de azi dimineaţă, până la 1,178 lei / titlu, fiind şi aşa printre puţinele care au reuşit aprecieri în acest an. Până vineri AZO crescuse de peste 1,7 ori.

 

Cele mai mici estimări spun că  „preţul ar trebui să fie cel puţin dublu faţă de capitalizarea companiei de vineri“, adică de peste 844 mil. lei (peste 200 mil. euro) potrivit lui Mihai Căruntu, şeful departamentului de cercetare de piaţă de capital al BCR.

În urma tranzacţiei Azomureş ar putea deveni o mare putere regională. „Tranzacţia este suficient de importantă şi aşa, atât pentru cumpărător cât şi pentru companie. Aceasta va beneficia de cota de piaţă controlată de Ameropa, iar elveţienii vor profita de dezvoltarea agriculturii româneşti“, consideră Mihai Căruntu.

Multiplii la care se tranzacţionează acţiunile AZO sunt încă foarte mici: 0,4, adică doar 44% din EBIDTA (profit operaţional; înainte de taxe, plata dobânzii,  depreciere şi amortizare).  PER (preţul de piaţă raportat la profitul net aferent unei acţiuni) este de numai 2 (la multipli sub 10 acţiunea este clar subevaluată, n.r.). De asemenea, preţul la care se tranzacţionează acţiunea AZO acoperă numai 40% vânzări, potrivit datelor invocate de Mihai Căruntu.

Modelul de afaceri al Azomureş, bazat pe exporturi, o recomandă ca o ţintă foarte atractivă de preluare, iar momentul vânzării este foarte propice, căci beneficiază de tendinţa solidă de scumpire a îngrăşămintelor pe piaţa  globală. Astfel încât scumpirea materiilor prime (gazele naturale) nu împietează prea mult asupra perspectivelor companiei“, mai spune şeful departamentului de cercetare de piaţă de capital al BCR.  

Pe de altă parte, chiar şi estimările conservatoare pe piaţa de fuziuni şi achiziţii folosesc multiplicatori de 2x până la 4x cifra de afaceri. „În condiţii de piaţă normală, pentru o companie bună s-ar putea plăti de 5 -8 ori mai mult decât cifra de afaceri. În această perioadă nu se poate da mai mult de 4 ori peste cifra de afaceri“, consideră Adi Lupşan, directorul general adjunct al casei de brokeraj Intercapital Invest.

Cifra de afaceri a Azomureş ar putea ajunge anul acesta la peste 1,700 mld. Lei, ceea ce înseamnă că elveţienii ar putea da circa 600 pe trei sferturi din acţiunile AZO, la multiplul cel mai mic.

 

Ameropa este un grup elveţian privat cu o istorie de 60 de ani. Compania vinde anual 10 milioane de tone de îngrăşăminte, cinci milioane de tone de cereale şi are peste 2.000 de angajaţi în 28 de ţări de pe cinci continente. Sediul central este în orăşelul Binningen de lângă Basel. În România, Ameropa oferă servicii de depozitare a cerealelor fiind proprietara a 14 silozuri în judeţul Constanţa, odată cu achiziţia fostului Comcereal Constanţa.

 

Cât de profitabilă este Azomureş

Azomureş  a obţinut unul dintre cele mai bune rezultate în primul semestru al anului, poate cel mai bun din istoria companiei: un profit de 163,2 mil. lei, mai mare decât cel înregistrat tot anul trecut, care s-a ridicat la 154 mil. lei. Profitul de 163 mil. lei a fost obţinut dintr-o cifră de afaceri de 873 mil. lei, numai în al doilea trimestru al anului vânzările crescând spectaculos, cu peste 80%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul din trimestrul al doilea a fost de 2,6 ori mai ridicat comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Activele contabile nete de datorii ale companiei erau de peste un miliard de lei, potrivit datelor raportate la bursă.

 

De ce este Azomureş vedeta Bursei în 2011

Preţul acţiuniii AZO a crescut de peste 2,3 ori în acest an (de peste 1,7 ori până vineri) ca urmare a rezulatelor foarte bune înregistrate, pe fondul creşterii cererii de îngrăşăminte pe plan intern dar mai ales extern şi în ciuda scumpirii gazelor naturale. Instalaţiile combinatului din Târgu-Mureş au funcţionat în primul semestru la un grad de ocupare de peste 95%, potrivit raportului publicat de companie. Cererea mai mare de îngrăşăminte pe plan intern s-a datorat şi opririi activităţii la mai multe companii concurente (controlate de omul de afaceri Ioan Nicolae).

 

 

Ultimele Articole