Premierul Vladimir Putin a anunţat joi măsura de a opri exporturile de cereale şi făină, pentru a ţine sub control inflaţia, din cauza celei mai grave secete din ultimii 130 de ani.
Operatorul feroviar naţional din Rusia va opri transporturile de grâu destinat exportului începând de sâmbătă.
Contractele futures pentru grâu au atins la bursa din Chicago nivelul de 8,41 dolari pe buşel (unitate de măsură britanică de măsurare a volumului, echivalentă cu 36 de litri), cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.
Preţul este aproape dublu comparativ cu începutul lunii iunie.
Creşterea cotaţiei grâului aminteşte de situaţia de la începutul anului 2008, când preţurile au depăşit 13 dolari pe buşel, iar inflaţia în cazul alimentelor a provocat proteste violente în multe ţări din întreaga lume.
Acţiunile unor producători europeni importanţi de bere s-au depreciat, în condiţiile în care preţul orzului a crescut în tandem cu cel al grâului, astfel încât Carlsberg au scăzut cu 4%, Heineken (Olanda) cu 3,6%, Anheuser-Busch InBev (Belgia) cu 2,9%, iar SABMiller (listată la Londra) cu 1,8%.
Titlurile Nestle, Danone, Unilever şi ale producătorului de pâine Associated British Foods au coborât cu 0,9%-1,6%.