Energie electrică
102.142 de lei/MWh, acesta a fost prețul din piața de echilibrare de energie electrică de la București, ieri, pentru intervalul de decontare 15.30 – 15.45, conform datelor de pe platforma Asociației Operatorilor de Transport și Sistem din Europa, ENTSO-E, scrie Economica.
Calculul nu este unul final, datele finale privind energia activată în piața de echilibrare, poziția exactă a fiecărui participant la piață precum și costurile finale cu echilibrarea sistemului vor fi făcute publice de Transelectrica abia peste o lună, cel puțin.
Datele provizorii ale ENTSO-E, agregate tot de la operatorii de transport și sistem de pe continent, arată însă că, în această după amiază, în România, pentru aceste 15 minute, prețul energiei activate pentru echilibrarea sistemului a atins această valoare absolut fenomenală, de peste 100.000 de lei, adică peste 20.500 de euro/MWh. Asta fără să existe vreo situație excepțională în România sau în zonă, cel puțin din ce știm acum.
În plus, potrivit aceleiași surse, necesarul de energie pentru echilibrare a fost foarte mare în acest interval de timp cu acest preț gigantic: 164 MWh. Interesant este că sistemul era pe surplus în acel moment, nu pe deficit, conform datelor ENTSO-E. Așadar, acești bani îi primește un producător sau mai mulți pentru a produce și debita în SEN mai puțină energie, nu mai multă. Iar pentru această disponibilitate de a reduce puterea, va fi plătit cu cei 102.000 lei/MWh.
Suma va fi plătită de cel care, prin poziția sa, a dezechilibrat sistemul: fie a notificat că produce mai puțin și a produs mai mult, fie a cosumat, în final, mai puțin decât a notificat
Într-un final, sub o formă sau alta, costurile de echilibrare ale sistemului sunt suportate de client, iar în actualul sistem al prețurilor plafonate, în afara situației în care statul nu recunoaște acest cost suplimentar pentru furnizor, decontarea se va face de la bugetul de stat.