„Factorii sezonieri din ultimul trimestru sunt favorabili pentru viitoare creşteri, atât pentru petrol cât şi pentru aur”, a declarat Stefan Graber, analist în cadrul Credit Suisse Group.
Preţul petrolului a avansat în şedinţa anterioară cu 1,4%, iar aurul cu 1,1%, în contextul în care bursele americane au crescut, pe fondul rezultatelor financiare peste aşteptări.
Indicele dolarului, ce măsoară performanţa monedei americane faţă de şase monede importante, a scăzut cu 0,4%, la cel mai mic nivel din august 2008, de 75,181 puncte.
„Dolarul pare să se tranzacţioneze în marja 75-76 faţă de coşul de monede şi estimez că va continua să scadă, astfel că ar putea să susţină preţul petrolului. Cu siguranţă că cererea va creşte în următorii ani”, a declarat Peter McGuire, director în cadrul CWA Global Markets Pty.