După datele dezamăgitoare de vineri privind numărul angajaţilor din SUA, investitorii sunt în alertă privind întâlnirea de urgenţă a liderilor europeni convocată luni pe fondul semnalelor că criza s-ar putea extinde către Italia.
Preţul petrolului Brent a coborât luni cu 1,42 dolari, la 116,91 dolari pe baril, în timp ce referinţa de pe piaţa mericană a scăzut cu 1,31 dolari, la 94,89 dolari pe baril.
Şi aprecierea dolarului în raport cu euro afectează preţul petrolului. Moneda europeană a coborât luni cu 1% faţă de dolar, din cauza temerilor legate de criza datoriilor de stat.
Apetitul investitorilor pentru petrol a fost afectat şi de scăderea cu 11,5% a importurilor de ţiţei ale Chinei în luna iunie, la minmul ultimelor opt luni, evoluţie care a generat temeri legate de scăderea cererii.