Preţul unui şomer – 450 de lei/lună

criză, indemnizatie, preț, somer

La această sumă se adaugă o cotă procentuală cuprinsă între 3% şi 10% din media salariilor brute lunare din ultimul an lucrat, acordată tot în funcţie de stagiul de cotizare. Astfel, persoanele care au lucrat între unul şi cinci ani înainte de intrarea în şomaj vor primi indemnizaţie de şomaj timp de nouă luni, pentru cei care au fost angajaţi între cinci şi zece ani, indemnizaţia se acordă pentru o perioadă de un an, iar pentru o vechime de peste zece ani, ajutorul se acordă pe o perioadă de un an şi trei luni.

În cazul restructurării unei societăţi şi a concedierilor colective, angajatorul are obligaţia să ofere salariaţilor o perioadă de preaviz de o lună, să notifice AJOFM-ul pentru a oferi angajaţilor servicii de preconcediere şi să le acorde salarii compensatorii, dacă acestea sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Pot beneficia de şomaj persoanele care rămân fără loc de muncă din motive inde­pendente de voinţa lor sau cele care au veni­turi lunare mai mici decât salariul minim pe economie, absolvenţii unei forme de învăţământ care nu şi-au găsit de lucru în două luni de la data încheierii studiilor, femeile care revin în viaţa activă după concediul de creştere a copilului sau persoanele care sunt eliberate din detenţie.

Ajutorul de şomaj se suspendă în cazul angajării, a îndeplinirii condiţiilor de pensionare, în cazul admiterii la o formă de învăţământ, la plecarea în străinătate pentru o perioadă mai mare de trei luni sau pe perioada arestării preventive sau a detenţiei. Indemnizaţia se suspendă şi în cazul în care beneficiarul refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sale profesionale propus de AJOFM sau în cazul refuzului formării şi reconversiei profesionale.

Numă­rul şomerilor din România a ajuns, în luna iulie, la 572.562 de persoane, nivel maxim al ultimilor cinci ani. Rata şomajului înregistrată luna trecută a fost de 6,3%, în creştere şi cu 2,7 puncte procentuale faţă de luna iulie 2008.