Money.ro

Preţurile apartamentelor vechi vor scădea cu încă 30% în următorul an

apartamente, apartamente noi, blocuri, București, prețuri, reduceri

„Preţul de execuţie, în Bucureşti, pentru un metru pătrat standard de apartament se situează undeva între 450 şi 500 de euro. În cazul în care se ia în considerare şi valoarea terenului pe care se construiesc aceste apartamente, un preţ fără profit pe metrul pătrat de apartament ar fi undeva la 600 de euro. Ce este peste această sumă poate fi considerat profit al dezvoltatorului”, a spus Dumitraşcu.

 

El spune că în statele din Europa profitul mediu pe segmentul de real estate este cuprins între 11% şi 18%, ceea ce ar însemna că preţul unui apartament în Bucureşti nu ar trebui să treacă de 720 de euro pe metru pătrat construit.

 

„Majoritatea apartamentelor noi au fost construite având în minte doar profitul şi specula. Proprietarii care au investit 600 de euro şi vând mult mai scump vor coborî în continuare preţurile, pentru că nu găsesc cumpărător la cât cer acum pe ele, iar băncile le bat zilnic la uşă şi îi presează. Şi atunci vor fi nevoiţi să vândă şi la 700 şi la 800 de euro metrul pătrat, iar acest lucru va pune o mare presiune pe apartamentele vechi”, a spus arhitectul.

 

Acesta a afirmat că, în general, se caută apartamente noi, iar cererile pentru locuinţele vechi sunt din ce în ce mai mici.

 

„Din aceste motive, preţurile apartamentelor din vechi din Capitală au scăzut şi vor continua să scadă cu peste 30% până în primăvara anului viitor. Vor scădea nu pentru că nu oferă confortul la obiect, ci pentru că utilităţile comune, apă, gaze, canal, sunt învechite, iar cumpărătorii se uită acum foarte atent la orice detaliu”, a spus Dumitraşcu.

 

El afirmă că în acest an vor apărea primele cazuri de blocuri foarte vechi din Bucureşti care vor fi abandonate de proprietari din cauza degradării.

 

„Considerând că mai mult de jumătate din fondul locativ existent înainte de 1989 este într-o stare de degradare care se accentuează cu fiecare zi, preţurile acestor apartamente vor scădea. Dacă încă se solicită un preţ de 1.000 de euro pe metru pătrat pentru un apartament construit, să zicem, în 1983, estimez că până în primăvara anului viitor, acelaşi apartament, dacă va obţine 700 de euro pe metrul pătrat, va fi mare lucru”, susţine arhitectul.

 

Potrivit lui Dumitraşcu, niciun tip de locuinţă nu se va scumpi în următorul an, însă sunt categorii de apartamente care îşi vor menţine preţul indiferent de evoluţia financiară a pieţei, pentru că „merită banii”, şi au fost făcute în temeiul unor calcule econimice pe termen lung.

 

Acesta crede că în următorii ani va avea loc o migraţie şi se va produce o selecţie în ceea ce priveşte locuitorii capitalei.

 

„În condiţiile în care care preţurile apartamentelor vor scădea dramatic, este firesc să se reducă şi chiriile. Deja sunt blocuri în Bucureşti unde condiţiile nu mai sunt propice pentru locuire”, a încheiat arhitectul şef al Sectorului 3.

 

Ultimele Articole