“Scăderile lunare de preţ cu trei puncte procentuale par să devină o regulă. În prezent, nu există niciun indiciu în piaţă care să sugereze că reducerile de preţ s-ar opri aici. Totuşi, un factor extern raportului direct dintre cerere şi ofertă, ca de exemplu o ridicare a plafonului de garantare a unui eventual program guvernamental Prima Casă 3 ar putea pune capăt acestei tendinţe”, a declarat Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.
Bucureşti
Pentru apartamentele vechi şi noi din Capitală, luna octombrie indică un nivel mediu al preţurilor de 1.176 euro/mp util, în scădere cu 1,4%, faţă septembrie. Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, preţurile sunt cu 10,6% mai mici. În cazulapartamentelor noi, valoarea medie cerută este de 1.334 euro/mp de suprafaţă utilă, în scădere cu 1,8% faţă de luna precedentă şi cu 12,1% mai puţin faă de aceeaşi perioasdă a anului trecut.
Preţul apartamentelor vechi a ajuns la o medie de 1.125/euro mp de suprafaţă utilă, cu 0,5% mai puţin decât în luna precedentă şi cu 10,7% mai puţin decât în aceeaşi lună a anului trecut.
Braşov
Preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare are o valoare de 887 euro/mp de suprafaţă utilă, cu 0,8% mai puţin decât în septembrie, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile au scăzut cu 6,1% mai mic.
“Într-un mod surprinzător a evoluat preţul apartamentelor noi din ansamblurile rezidenţiale braşovene care a urcat în octombrie cu 5,2%, până la 935 euro/mp. În ceea ce priveşte apartamentele vechi, preţul solicitat de proprietari în luna octombrie a ajuns la o medie de 885 euro/mp, cu 1% mai puţin decât în luna precedentă”, potrivit raportului de analiză al imobiliare.ro.
Cluj-Napoca
Luna octombrie a adus preţuri în scădere cu 3,3%, iar valoarea medie este de 1.004 euro/mp util, cea mai mică din ultimele nouă luni. Faţă de octombrie 2009, preţuirle sunt cu 5,9% mai mici. Preţul apartamentelor noi a scăzut cu 5% până la 987 euro/mp util, coborând din nou sub pragul psihologic de 1.000 euro/mp. Preţul apartamentelor vechi a scăzut cu 1,9%, până la valoarea de 1.017 euro/mp util.
Constanţa
Sub influenţa evoluţiei preţurilor locuinţelor noi, apartamentele de aici s-au scumpit cu 1,1%. Indicele imobiliare.ro pentru luna trecută arată o valoare de 954 euro/mp de suprafaţă utilă, iar faţă de octombrie 2009, diferenţa se menţine la o valoare de 11,9%.Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi a crescut cu 5,9% de la 930 euro/mp util până la 985 euro/mp util. În schimb, preţul pe metrul pătrat al apartamentelor vechi din Constanţa a înregistrat o creştere uşoară de 0,3%, atingând valoarea de 948 euro/mp util.
Timişoara
Aici, preţul apartamentelor a scăzut cu aproape două procente şi jumătate. ajungând la 802 euro/mp util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, diferenţa de preţ s-a accentuat, fiind acum de 18,1%. Dacă apartamentele noi şi-au menţinut preţul, ba chiar s-au scumpit uşor, cu 0,1%, până la valoarea de 848 euro/mp util, preţul cerut pentru apartamentele vechi scoase la vânzare în Timişoara a scăzut cu aproape trei procente, coborând pentru prima oară sub pragul de 800 euro/mp util. Cu o valoare medie de 793 euro/mp util, preţul apartamentelor vechi atinge un nou nivel minim în principalul oraş din vestul ţarii.
Iaşi
Indicele imobiliare.ro pentru Iaşi, arată o valoare medie de 876 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi, în scădere cu 3,1%, faţă de septembrie. În comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut, preţurile solicitate în prezent sunt cu 6% mai mici. Tendinţa de scădere a fost resimţită în special la nivelul apartamentelor vechi a căror preţ a scăzut cu 5,7%, până la valoarea de 831 euro/mp util, iar preţul apartamentelor noi a înregistrat o scădere de 2,4%, până la 975 euro/mp util.
Ploieşti
Preţul mediu al apartamentelor este de 920 euro/mp util, cu o scădere de 3,6% în ultima lună, Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, preţurile solicitate în prezent sunt cu 11,4% mai mici.