Preţurile producţiei industriale au crescut în decembrie cu 4,2%, pentru a doua lună la rând

aer condiţionat, apa-calda, decembrie, energie electrică şi termică, gaze, INS, prețuri

În noiembrie, preţurile producţiei industriale crescuseră, în termeni anuali, cu 2,62%, pentru prima dată după cinci luni de scădere. Astfel, preţurile producţiei industriale au înregistrat prima scădere, în termeni anuali, în iunie 2009, cu 0,03% faţă de iunie 2008, în iulie au coborât cu 1,38% faţă de nivelul din perioada similară din 2008, în august cu 1,13%, în septembrie cu 1,2%, iar în octombrie cu 0,66% faţă de lunile similare din 2008, potrivit datelor Statisticii. În luna mai, ritmul anual de creştere a preţurilor producţiei industriale a fost de 1,4%.

În decembrie, pe sectoare de activitate, au fost raportate creşteri de preţuri de 12,8% la distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor şi activităţi de decontaminare, de 4,5% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, precum şi de 4,4% în industria prelucrătoare.

Pe de altă parte, preţurile din industria extractivă s-au diminuat cu 0,3%.

Pe mari grupe industriale, preţurile au crescut cu 11% în industria energetică, cu 7,3% în industria bunurilor de uz curent, cu 5,4% în industria bunurilor de folosinţă îndelungată şi cu 2,4% în cea a bunurilor de capital. La polul opus au fost produsele din industria bunurilor intermediare, care s-au ieftinit cu 3,7%.

Faţă de luna anterioară, preţurile producţiei industriale au scăzut cu 0,2%, potrivit datelor INS. După destinaţie, preţurile producţiei industriale pentru piaţa internă au stagnat, în timp ce preţurile pentru piaţa externă s-au redus cu 0,6%.

Pe secţiuni, preţurile au fost în decembrie mai mari cu 0,5% decât în noiembrie la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi cu 0,2% la distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare. În schimb, preţurile produselor din industria prelucrătoare au scăzut cu 0,3%, iar cele din industria extractivă, cu 0,1%.

Pe marile grupe industriale, au fost înregistrate creşteri de preţuri la produsele din industria bunurilor de uz curent (+0,4%), în vreme ce preţurile produselor din industria energetică au scăzut cu 0,7%, iar cele din industria bunurilor intermediare, cu 0,2%. Preţurile produselor din industria bunurilor de capital, respectiv din industria bunurilor de folosinţă îndelungată au rămas în apropierea nivelului din luna precedentă.

Ultimele Articole