Anul 2022 va fi unul marcat în continuare, ca şi precedenţii, de efectele pandemiei. Acest lucru înseamnă că în unele domenii revenirea după criza COVID-19 va fi amânată. În ceea ce priveşte piaţa asigurărilor, se preconizează că vor fi schimbări importante în acest an, notează specialiştii de la Romasig.
Care sunt trendurile globale
După ce mai multe evenimente importante s-au întâmplat în anul precedent pe piaţa RCA din România, 2022 va fi mai degrabă un an de tranziţie, în care se va produce o reaşezare a lucrurilor.
Trendurile globale arata o creştere a veniturilor în acest sector, indiferent că este vorba despre pieţe emergente sau mature. Conform estimărilor din piaţă, se aşteaptă o creştere mai mare în acest an, decât în cei precedenţi, datorită unei reveniri uşoare a economiei, dar şi pentru că oamenii vor înveşti mai mult într-o asigurare auto RCA, ca un mijloc de apărare în calea evenimentelor neprevăzute.
În 2021, piaţa asigurărilor a avut un avans de aproximativ 20% în România, ajutată de creșterile din mai multe linii de business, astfel că în 2022 se va păstra, cel mai probabil, acelaşi trend.
Piaţa asigurărilor RCA va avea un nou lider
Falimentul City Insurance, care a fost cel mai mare asigurator din România (cu aproape 3 milioane de asiguraţi), va continua să producă efecte şi în 2022, având în vedere că jumătate dintre posesorii de maşini înmatriculate în România vor trebui să se îndrepte către un nou asigurator. În plus, un alt jucător important de pe piaţă, Uniqa Asigurări s-a retras.
Acest lucru înseamnă că ofertanţii acestui tip de poliţa îşi pot dubla portofoliul RCA printr-o asimilare controlată care va fi pentru ei o adevărată provocare, mai ales în condiţiile în care majoritatea a înregistrat pierderi importante din activitatea RCA. La momentul actual, au rămas pe piaţa următoarele companii de asigurări spre care romanii îşi pot îndrepta atenţia: Allianz Țiriac, Asirom, Generali, Groupama, Euroins, Grawe, Omniasig.
Investiţii în digitalizare
Pandemia a mai avut un efect în rândul afacerilor de pe întreg globul, inclusiv din România. Pentru că autorităţile au limitat interacţiunea fizică, companiile au grăbit digitalizarea.
Nici companiile din domeniul asigurărilor nu au făcut excepţie, oferindu-le şansa clienţilor de a obţine o poliţă RCA fără o întâlnire fizică. Oamenii sunt mai atraşi să obţină o asigurare auto online pentru că beneficiază de ea într-un mod rapid şi foarte simplu, fără să se mai deplaseze la biroul asiguratorului sau să mai aştepte, eventual, la cozi.
Tarifele RCA în 2022
În 2022, ca şi până acum, preţul unei poliţe RCA este diferit de la o companie de asigurări la alta. Pentru a beneficia de un RCA ieftin, oamenii trebuie să analizeze ofertele, folosind calculatoarele de preţuri puse la dispoziţie pe platformele asiguratorilor. Cu ajutorul acestora, ei pot vedea un preţ estimativ pentru cumpărarea unei poliţe, dâre trebuie să ştie că falimentul City Insurance a dus la creşterea bruscă a preţului poliţelor, unii asiguratori practicând chiar preţuri duble sau triple. Suma pe care, în 2022, sunt nevoiţi să o plătească şoferii pentru un RCA pe 6 luni este de peste 1100 de lei.
Tot din 2022 s-au schimbat şi regulile poliţelor RCA, astfel, cel prins fără poliţa va plăti amendă între 1.000 şi 2.000 de lei. Suplimentar, poliţiştii îi pot suspenda permisul şi pot reţine certificatul de înmatriculare sau plăcuţele de înmatriculare.