Datele confirmă estimările jucătorilor din piaţă, care anunţau, înainte ca programul guvernamental să intre în vigoare, că vom asista la uşoare creşteri ale preţului, ca urmare a creşterii cererii de pe piaţă.
La sfârşitul săptămânii trecute, premierul Emil Boc a anunţat că, în cazul în care programul “Prima Casă” va avea succes, acesta va fi finanţat şi anul viitor, tot prin sistemul garanţiilor guvernamentale.
“Eu cred că este un program care va avea două efecte pozitive. În primul rând, românii care plătesc chirie 200-300 de euro azi vor plăti de mâine aceiaşi bani la chirie şi vor avea propria casă. În al doilea rând, se dezgheaţă creditarea în economie, pentru că, iată, cu excepţia unei bănci cu un program separat, toate cele 19 bănci sunt în program şi acordă credite pentru români. În al treilea rând, să nu uităm că este un domeniu al construcţiilor ce are o contribuţie importantă la PIB; el va beneficia, prin această măsură, de un sprijin, aducând eficienţă în economia românească”, a afirmat Boc.
Iulie este prima lună din 2009 în care se poate observa o tendinţă evidentă de creştere a preţurilor. Nu este o creştere majoră, încadrându-se în limitele a maximum 4%, dar creşterea este constantă în toate sectoarele, doar sectorul 1 simţind o uşoară depreciere, cu 2%. “Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să găsim acum apartamente de două camere sub 60.000-62.000 de euro, în zone precum Militari, Titan sau Iancului. Acestea sunt zone cu preţuri medii, care se încadrează în plafonul maxim de 57.000 euro impus în cadrul programului”, arată autorii BREI, care analizează evoluţia preţurilor la locuinţele din Bucureşti.
În luna iulie, preţul mediu al locuinţelor vechi din Bucureşti se situa în jurul valorii de 1.150 de euro pe metru pătrat, în creştere cu 2% faţă de luna iunie, iar preţul mediu al locuinţelor noi se situa la 1.329 euro/mp, în scădere cu 1% faţă de iunie.
Citeste mai departe in Business Standard
Citeste mai multe stiri despre Prima Casa aici
Urmăreşte emisiunile TMC şi toate ştirile video pe WEBTV