El a menţionat că, la fel ca şi în prima variantă a programului „Prima Casă„, cele mai multe solicitări vizează achiziţia de locuinţe construite înainte de 2008.
Bugetul alocat în acest an pentru susţinerea achiziţiei primei locuinţe este de 700 de milioane de euro, faţă de fondurile de un miliard de euro alocate în 2009, an în care a fost lansat acest program.
FNGCIMM a fost mandatat de stat pentru implementarea programului Prima Casă.
În acest an, programul a fost modificat, astfel că Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM va garanta creditul pentru cumpărarea unei locuinţe prin „Prima Casă” în limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja începute, şi 70.000 euro, pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute, iar cumpărătorii organizaţi în asociaţii vor avea o garanţie de câte 75.000 euro, tot pentru case noi.
Creditele prin Prima Casă au o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.