„Prima Casă” va rămâne neschimbat până pe 15 februarie (VIDEO)

banci, boc, combatere evaziune fiscala, Emil Boc, evaziune fiscala, executiv, Fondul de garantare, garanţii de stat, Guvern, nou guvern, pensii, prima casa, programul Prima Casa

Premierul a declarat că după cele şase luni de funcţionare programul „Prima Casă” şi-a atins scopul pe care şi l-a propus.

Executivul a hotărât ca după data de 15 februarie programul „Prima casă” să beneficieze de o formulă nouă prin care să se înceapă construirea de locuinţe noi.
Acest lucru are ca scop revitalizarea sectorului de construcţii.

„Programul „Prima Casă” va continua în 2010 într-o nouă formă care va pune un accent mai mare pe finanţarea locuinţelor construite de la zero”, a declarat premierul Emil Boc

Boc a explicat că plafonul de un miliard de euro, alocat pentru programul „Prima Casă”, aprobat iniţial pentru 2009, trebuie realocat astfel încât să poată fi folosit şi în 2010. Premierul a mai precizat că până acum au fost înregistrate 11.500 de solicitări în cadrul programului Prima Casă, iar valoarea garanţiilor de stat acordate este de 485 de milioane de euro.

„Vom culege de la mediul bancar şi de la Fondul de Garantare, precum şi de la mediul de afaceri punctele lor de vedere”, a mai declarat premierul Boc, care a spus că nu vrea să discute despre noua formulă a programului decât după data de 15 februarie.

Guvernul hotărât de asemenea infiinţarea consiliului interministerial de absorbţie a fondurilor structurale, aflat sub coordonarea primului ministru, precum şi un consiliu interministerial de combatere a evaziunii fiscale.

Executivul a reactivat de asemenea consiliul de raţionalizare a cheltuielilor publice, iar după adoptarea bugetului, Guvernul îşi va concentra atenţia asupra legilor sistemului de pensii şi educaţiei naţionale.

Urmareste pe Money WebTV toate stirile video si emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole