Ana Draghici

Prima etapă din MotoGP, duminică la Qatar în nocturnă

MotoGP, valentino rossi

Circuitul din Qatar a fost construit în timp record, puţin peste un an, prin munca a peste 1.000 de muncitori şi a costat 58 de milioane de euro. A fost inaugurat în 2004 şi în 2008 a adus cursele din prima ligă în nocturnă, pentru prima dată în istorie.

 

Cea mai puternică echipă, cea a japonezilor de la Yamaha, va alinia la start doi campioni: Valentino Rossi şi Jorge Lorenzo. Campion en-titre, Lorenzo are deja patru titluri de campion, două la clasa MotoGP şi două la 250 cmc. Valentino Rossi are în palmares nouă titluri, din care şapte la clasa regină. Rossi vine însă după două sezoane dezastruoase la Ducati.

 

Echipa de uzină Honda aliniază la start o echipă formată din vicecampionul de anul trecut, Dani Pedrosa, şi din campionul clasei mijlocii, Marc Marquez. Acesta din urmă este considerat unul dintre piloţii cu cea mai rapidă ascensiune din ultimii ani, la doar 20 de ani, spaniolul având deja în palmares un titlu la 125 cmc şi unul la Moto2.

 

Echipa de uzină Ducati nu se află printre favoriţi la titlu. De patru ani, italienii nu mai reuşesc să revină în frunte. Stoner a renunţat în 2011 să mai încerce, iar Valentino Rossi abia a reuşit să urce de trei ori pe podium, niciodată pe prima poziţie. Anul acesta, Ducati a mizat pe serviciile lui Andreea Dovizioso, cel care în ultimile două sezoane a reuşit să se plaseze chiar în ceafa primulor piloţi de uzină de la Honda şi Yamaha.

 

Etapa de la Qatar va începe de joi, la ora 18.00, cu antrenamentele libere ale clasei Moto3. Calificările vor avea loc sâmbătă, iar cursele celor trei clase sunt programate duminică, începând cu ora 19.00 (Moto3 – 19:00, Moto2 – 20:20 şi MotoGP – 22:00, ora României)