‘A fost o experienţă incredibilă. Sunt prima saudită, dar sper că nu şi ultima’ care reuşeşte această performanţă, a spus Raha Mouharraq pe aeroport. ‘Cred că acţiunea noastră le va face pe saudite să creadă în posibilităţile lor şi să nu se teamă de provocări’, a adăugat ea.
Raha Mouharraq şi tovarăşii ei de escaladă au ajuns pe 18 mai pe acoperişul lumii, la 8.848 m. Cei patru membri ai echipei au făcut ascensiunea pentru a aduna fonduri destinate educării copiilor din Nepal. ‘Am reuşit să adunăm un milion de dolari’, a anunţat qatarezul, şeicul Mohammed ben Abdallah Al-Thani.
Tânăra saudită de 25 de ani s-a antrenat un an şi jumătate pentru ascensiunea pe Everest. Cu aceasta şi-a realizat ambiţia de a urca pe cele mai înalte nouă vârfuri din lume – din Europa, Africa, America de Sud şi Antarctica. A trebuit însă să îşi convingă familia să o lase în aventura de pe Everest, fiind acum cea mai tânără arabă care a reuşit această performanţă.
‘Nu am făcut nimic împotriva culturii şi religiei mele’, a spus Raha Mouharraq.
Arabia Saudită aplică o versiune extrem de riguroasă a islamului, ia femeile nu pot conduce maşini sau călători neînsoţite de un apropiat. Însă regele Abdallah, reformator prudent, a numit în luna ianuarie 30 de femei în Consiliul Shoura, instanţă consultativă, autorizând femeile să voteze la următoarele alegeri locale din 2015. Sportul feminin este aproape inexistent în regat, iar autorităţile au permis cu greu practicarea lui doar în şcolile private pentru fete. La presiunea instanţelor sportive internaţionale, autorităţile saudite au trimis două atlete la Jocurile Olimpice de la Londra de vara trecută.
Ca multe femei saudite, Raha speră că într-o bună zi va putea obţine permis de conducere. ‘Dacă acest lucru este foarte greu, există multe alte domenii importante în care putem excela’, a spus ea.
Şeicul Mohammed ben Abdallah Al-Thani, tânăr din familia care se află la putere în Qatar, este primul locuitor al acestei mici ţări care ajunge în vârful Everestului.