Potrivit unui comunicat, evenimentul este organizat de Direcţia Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Afacerilor Interne, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, sărbătorită pe 25 martie.
Evenimentul debutează pe 23 martie şi se va desfăşura timp de 10 săptămâni, în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 17.00, în sala Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, în fiecare sâmbătă va rula câte un film poliţist românesc, precedat de scurte producţii proprii ale Centrului Multimedia de prezentare a structurilor MAI.
Intrarea publicului va fi liberă, sala având o capacitate de 600 de locuri.
Deschiderea Galei Filmului Poliţist va avea loc vineri, la ora 11.00, la eveniment fiind invitaţi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, actori şi regizori celebri, parteneri şi susţinători, precum şi jurnalişti.
În holul sălii de spectacol va fi organizată, pe întreaga perioada de desfăşurare a Galei Filmului Poliţist, o expoziţie de uniforme, tehnică şi logistică aparţinând Poliţiei Române.
Majoritatea filmelor prezentate sunt realizate în anii 1970-1980, accentuându-se astfel contrastul dintre vechi şi nou, retro şi modern în ceea ce priveşte munca în poliţie.
Lungmetrajele care vor fi proiectate la Gala Filmului Poliţist Românesc sunt:
- „Cu mâinile curate” (1972), de Sergiu Nicolaescu – pe 22 martie
- „Reconstituirea” (1969), de Lucian Pintilie – pe 23 martie
- „BD-în acţiune” (1970), de Mircea Drăgan – pe 30 martie
- „Ultimul cartuş” (1973), de Sergiu Nicolaescu – pe 6 aprilie
- „Oul de cuc” (2010) – de Ioan Cărmăzan – pe 13 aprilie
- „BD – în alertă” (1970), de Mircea Drăgan – pe 20 aprilie
- „Poliţist, adjectiv” (2009), de Corneliu Porumboiu – pe 27 aprilie
- „Un comisar acuză” (1974) – de Sergiu Nicolaescu – pe 11 mai
- „BD – la munte şi la mare” (1971) – de Mircea Drăgan – pe 18 mai
- „Revanşa” (1978), de Sergiu Nicolaescu – pe 25 mai
- „Acţiunea Zuzuc” (1983), de Gheorghe Naghi – pe 1 iunie
De asemenea, în prima etapă a galei, în martie – iunie, vor fi prezentate şi premiate cele mai bune materiale TV (emisiuni, reportaje, documentare, seriale etc.) referitoare la problematica specifică Ministerului Afacerilor Interne şi activitatea angajaţilor – poliţişti, pompieri, jandarmi, poliţişti de frontieră etc. În această secţiune pot fi înscrise şi materiale TV de investigaţii judiciare.
Televiziunile interesate se pot înscrie în competiţie cu un reportaj/ documentar sau emisiune, jurizarea fiind realizată de o comisie alcătuită din reprezentanţi ai MAI, ai Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică şi ai susţinătorilor evenimentului. Principalele criterii de apreciere vor fi complexitatea subiectului, originalitatea şi obiectivitatea modului de tratare, impactul vizual şi social.
În cea de-a doua etapă, din toamnă, vor fi premiate cele mai bune scurtmetraje poliţiste, la secţiunea „debut”, realizate de tineri regizori de la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” Bucureşti. Scurtmetrajele realizate de viitorii regizori vor fi difuzate în secţiunea din toamnă, înlocuind spaţiul destinat documentarului realizat de Redacţia Film a MAI.
Prin protocolul pe care Ministerul Afacerilor Interne îl va semna cu Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” Bucureşti se intenţionează orientarea viitorilor regizori spre genul filmului poliţist, încurajând acest lucru prin premierea celor mai bune scurtmetraje de acest fel.