Primăria Bârlad împrumută 3 mil de euro pentru un centru SPA şi un cinema 3D

Bârlad, spa

Edilii din Bârlad au decis să construiască în oraş un cinema 3D şi un centru SPA şi să modernizeze şase terenuri de tenis şi unul de fotbal, urmând să contracteze un împrumut de peste 3 milioane de euro pentru demararea lucrărilor.

Municipalitatea a primit acordul majorităţii Consiliului Local pentru derularea acestor investiţii.

„S-a făcut un studiu social în rândul cetăţenilor când s-a luat în calcul realizarea acestor obiective de investiţii cu împrumut din bancă. Nu sunt dorinţele mele, ci eu doar le pun în practică. Nu contează acum că este criză sau nu este criză, ci trebuie făcut ceva şi pentru locuitorii acestui municipiu, astfel încât, în 10 ani, Bârladul să arate altfel. Şi aceste obiective reprezintă nişte priorităţi în oraş, în condiţiile în care pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, precum şi pentru modernizarea străzilor, avem proiecte aprobate de 20 milioane de euro, cu finanţare europeană”, a declarat, miercuri, Constantin Constantinescu, primarul municipiului Bârlad.

Unii consilieri nu sunt de acord cu investiţiile pe care vrea să le facă primăria cu bani împrumutaţi de la bancă, în condiţiile în care, spun ei, în oraş mai există străzi din pământ, iar unele familii nu beneficiază de apă şi canalizare. Citește mai mult pe Realitatea.NET

Ultimele Articole