Până să ajungă la executarea silită, Fiscul a blocat şi conturile Primăriei Şuşani, încă de la începutul anului.
„Nu putem decât să ridicăm salariile, să plătim ajutoarele sociale pentru însoţitori şi să asigurăm lemnele pentru încălzire pentru perioada friguroasă,” a declarat Gheorghe Staiu, primar Şuşani, judeţul Vâlcea.
Cei un milion de euro au fost alocaţi de SAPARD în 2003 pentru alimentarea cu apă a celor şase sate ale comunei. Lucrarea a început în 2004, cu întârziere de un an, şi trebuia finalizată în 2005. Deşi SAPARD a acordat nu mai puţin de cinci termene de prelungire a execuţiei, lucrarea nu a fost executată cum trebuie. Cişmelele au fost montate prost, iar conductele nu aveau dimensiunile potrivite. De aceea, în 2006, SAPARD a cerut rezilierea contractului şi returnarea fondurilor. Primăria a ripostat, dar a pierdut procesele, la toate instanţele – ultimul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„Din punctul meu de vedere nu a fost judecat corect. (…) Cum este posibil ca un Consiliu Local să suporte consecinţele unui proiect pe care constructorul nu l-a definitivat,” a adăugat Gheorghe Staiu.
Primăria Şuşani este prima din judeţul Vâlcea care este obligată sa dea banii înapoi Uniunii Europene pentru o lucrare prost făcută.