„Vrem să introducem obligaţia despăgubirii proprietarilor care deţin proprietăţi în parcurile naturale, în zona pădurilor de pe marginea cursurilor de apă sau păduri cu rol strategic. Vrem să le dăm compensaţii, însă perioada în care vom începe acordarea acestora trebuie să o evaluăm, pentru că trebuie să identificăm sumele şi să vedem cuantumul lor şi să vedem cum putem bugeta aceste sume”, a spus Varga.
Potrivit ministrului, Comisia Europeană şi-a dat deja acordul pentru acordarea acestor despăguburi, însă ele nu vor putea fi plătite mai devreme de anul 2014.
„Noi avem începută procedura, am obţinut din partea Comisiei Europene acceptul că putem da aceste compensaţii, acum identificăm ca şi cuantum ce ar însemna ele şi identificăm sume. Probabil să gândim la bugetul de anul viitor să facem aceste propuneri, dar deocamdată nu le putem acorda din acest an”, a precizat Lucia Varga.
Întrebată despre o posibilă deschidere a parcurilor naturale spre o exploatare turistică a acestor zone, ministrul Lucia Varga a spus că este de acord cu o astfel de măsură, dar deocamdată aceasta nu poate fi luată pentru că parcurile naturale nu au aprobate planurile de management.
„Din păcate, parcurile naturale nu au aprobate planurile de management, asta înseamnă că nu au delimitate foarte clar zona de dezvoltare, zona tampon, zona de conservare şi de aici porneşte totul. Neavând planul aprobat, ei suflă şi în iaurt. Pe de altă parte, comunităţile locale trebuie să dea drumul la construcţii. Trebuie să înţelegem că trebuie să dezvoltăm activităţi în parcurile naţionale, că doar sunt frumuseţi care trebuie puse în valoare, dar situaţia pe care eu am identificat-o este lipsa acestor planuri de management neaprobate. E o perioadă în care asta facem, lucrăm la aprobarea lor şi la punerea lor în practică. Aceste planuri de management, după ce se aprobă, mai trebuie să ai şi resursele pentru a pune în practică măsurile din planuri”, a explicat ministrul delegat al Apelor şi Pădurilor.
Pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud se află două parcuri naţionale, cel din Munţii Rodnei şi cel din Munţii Călimani, iar primarii comunelor care deţin suprafeţe în aceste zone au cerut de mai mulţi ani acordarea unor despăgubiri, având în vedere că sunt obligaţi să asigure paza acestor fonduri forestiere, dar nu pot exploata nimic.
Ministrul delegat Lucia Varga s-a întâlnit vineri, la Bistriţa, cu prefectul judeţului, Ioan Ţintean, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, cu primarii şi şefii de ocoale silvice din judeţ, ocazia cu care au fost discutate principalele modificări ce vor fi aduse Codului Silvic şi managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii şi secetă hidrologică. AGERPRES