Primăriile primesc bani din buget prin noul program coordonat doar de Ministerul Dezvoltării

bani, Liviu Dragnea, Ministerul dezvoltarii, Primarii

Documentul stabileşte că fondurile vor fi alocate pe baza unor criterii care vor avea în vedere cel puţin ponderea obiectivelor de investiţii aflate în derulare pe fiecare judeţ, date demografice si administrativ-teritoriale, capacitatea financiară a beneficiarilor.

 

Finanţarea va fi acordată atât pentru obiective de investiţii noi, pentru care nu au fost încheiate contracte şi nici nu au fost preluate până în prezent în vreun program de finanţare, cât şi pentru obiective de investiţii aflate în derulare.

 

Ministerul Dezvoltării va fi cel care analizează propunerile transmise de către consiliile judeţene şi întocmeşte lista finală a obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora în anul în curs, listă care va fi aprobată prin ordin al ministrului.

 

Noul program va prelua toate celelalte proiecte finanţate până în prezent prin Programul privind reabilitarea unor obiective locale, Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, programe multianuale prioritare de mediu si gospodărire a apelor.

 

„În prezent, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi alte autorităţi publice centrale se derulează mai multe programe de investiţii în infrastructura locală cu caracteristici diferite privind eligibilitatea, finanţarea, decontarea şi monitorizarea acestora. În cadrul acestor programe de investiţii sunt în diferite stadii de execuţie obiective pentru care nu s-au asigurat în anii anteriori sursele de finanţare pentru finalizarea acestora, fapt ce nu a contribuit la dezvoltarea echilibrată a infrastructurii locale, împiedicând atingerea standardelor de calitate a vieţii pentru comunităţile locale. De aceea, pentru revitalizarea comunelor si a satelor componente ale municipiilor şi oraşelor este esenţial să fie soluţionată problema dezvoltării infrastructurii locale. Pentru o utilizare mai eficientă a fondurilor publice este necesară o coordonare şi implementare unitară a dezvoltării infrastructurii locale prin integrarea programelor actuale de dezvoltare a infrastructurii în mediul rural şi urban”, este explicaţia pentru înfiinţarea acestui nou program.

 

În document se afirmă că actualul cadru legislativ nu asigură suficiente mijloace de intervenţie la nivelul autorităţilor centrale şi locale care să sprijine îmbunătăţirea infrastructurii, iar amânarea adoptării unor măsuri imediate ar avea consecinţe negative în sensul perpetuării lipsei de resurse la dispoziţia autorităţilor publice şi accentuarea efectelor negative pe care criza internaţională actuală o are asupra domeniilor de activitate economică din România.

 

La finalul şedinţei de guvern, ministrul pentru Dezvoltare Regională şi Administaraţie Publică, Liviu Dragnea, a susţinut că acest nou program nu are legătură cu Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI), pentru care îşi menţine decizia de închidere, şi că modalitatea de finanţare este una diferită, în sensul în care lucrări din cadrul PNDI erau finanţate şi din resurse proprii ale constructorilor cu decontarea ulterioară din partea statului în timp ce noul program va fi finanţat „în limita sumelor aprobate”.

Ultimele Articole