De origine cecenă, Tamerlan, în vârstă de 26 de ani, şi fratele lui Djohar (19 ani), care este în prezent deţinut la o închisoare-spital, sunt acuzaţi că au comis un dublu atentat în cadrul maratonului din Boston, soldat cu trei morţi şi peste 260 de răniţi.
„Eforturile dificile şi stresante desfăşurate de locuitorii din Cambridge pentru a reveni la viaţa normală vor fi spulberate de agitaţia, manifestaţiile şi avalanşa de jurnalişti atraşi de această înmormântare”, a scris într-un comunicat, duminică seara, Robert Healy, primarul oraşului.
Evocând legea care face din el un garant al liniştii oraşului său, el continuă: „Am apreciat că nu este în interesul «liniştii oraşului» să emit autorizaţia de înhumare pe o parcelă din cimitirul din Cambridge a cadavrului lui Tamerlan Ţarnaev”.
Unul dintre unchii celor doi fraţi Ţarnaev, Ruslan Ţarni, a mers duminică împreună cu mai multe rude la sala mortuară unde este depus cadavrul tânărului, ucis în timpul unui schimb de focuri cu poliţia la trei zile după atentat.
Peter Stefan, directorul acestei case de pompe funebre situate la periferia Bostonului, a explică presei că nu a găsit niciun cimitir care să accepte să primească rămăşiţele pământeşti ale lui Tamerlan Ţarnaev în tot statul Massachusetts.
„Trebuie să îl îngropăm pe individ. Puţin contează cine este sau ce a făcut, în ţara noastră, oamenii sunt îngropaţi”, declară Peter Stefan.
Reuniuni au loc în faţa sălii, cu manifestanţi agitând drapele americane sau care cer trimiterea cadavrului lui Tamerlan Ţarnaev în Rusia.
„Sunt singur în toată povestea aceasta …”, le-a declarat jurnaliştilor Ruslan Ţarni. „Căminul său de aproximativ zece ani este Cambridge”, a adăugat el.