Primarul din Mioveni, Ion Georgescu a fost reținut, miercuri seara de DNA, sub acuzația de trafic de influență. Acesta este acuzat de procurori că a cerut 30.000 de euro mită pentru o angajare. Primarul din Mioveni a fost prins în flagrant în timp ce restituia 10.000 de euro primiți avans, deoarece nu a rezolvat angajarea. Ar fi vorba de o angajare într-un spital pe un post de conducere.
„Nu am luat, am dat”, a spus primarul Ion Georgescu în fața sediului DNA Pitești.
Potrivit surselor judiciare, returnarea banilor a avut loc la sediul primăriei Mioveni.