Procurorii de la Crimă Organizată şi Terorism au comunicat primele date despre acţiunea amplă declanşată în această dimineaţă, la nivel naţional, pentru destructurarea unor grupări infracţionale.
În unul dintre dosare, anchetatorii au stabilit că victimele erau drogate sau încurajate să consume băuturi alcoolice după care, sub influenţa acestor substanţe, erau puse să semneze că renunţă la dreptul de proprietate asupra propriilor locuinţe.
În alt dosar, un deţinut aflat în penitenciar coordona activitatea unei grupări care exploata tinere puse să se prostitueze.
Alte persoane sunt cercetate în cazuri de şantaj, cămătărie şi exploatarea cerşetoriei.
Unele dintre grupurile vizate de acţiunea autorităţilor aveau în spate 5, 6 sau chiar 10 ani de când activau.
Peste 450 de percheziţii au început, de dimineaţă, în toată ţara; în jur de 350 de persoane vor fi audiate.