Ionut Lupescu

Primul atentat al Statului Islamic în SUA

gruparea Statul Islamic, Statul Islamic

„Doi soldaţi ai califatului” au comis atacul de la centrul Curtis Culwell, lângă Dallas, a anunţat postul de radio al grupării jihadiste.

Expoziţia „prezenta imagini negative cu profetul Mahomed”, a apreciat postul jihadist.

Ambii suspecţi au fost ucişi prin împuşcare după ce au deschis focul în faţa centrului.

Corespondenţi subliniază că este pentru prima dată când Statul Islamic afirmă că a comis un atac pe teritoriul Statelor Unite.

„Transmitem Americii că ceea ce urmează va fi mai mare şi mai amar. Veţi vedea soldaţii Statului Islamic făcând lucruri teribile”, ameninţă SI într-un comunicat.

Potrivit unor documente judiciare, unul dintre cei doi atacatori ucişi era suspect de terorism.

Elton Simpson se afla sub supraveghere din 2006 şi a fost condamnat în 2010 pentru că a minţit în legătură cu planul de a se alătura jihadului în Africa, se arată în aceste documente.

El împărţea apartamentul în care locuia cu Nadir Soofi, despre care oficiali guvernamentali au declarat că este cel de al doilea atacator.

Agenţi FBI au percheziţionat luni locuinţa lui Simpson şi Soofi, la Phoenix, şi o dubă albă parcată afară.

Potrivit unor documente judiciare de la un tribunal din Arizona, publicate de presa americană, Simpson a fost acuzat în 2010 că i-a minţit pe agenţii FBI în legătură cu planurile sale de a participa la jihad în Somalia.

Un judecător, care l-a găsit vinovat de declaraţii false, l-a plasat în regim de eliberare condiţionată timp de trei ani şi l-a condamnat la plata unei amenzi în valoare de 6.000 de dolari.

Judecătorul a stabilit că nu existau suficiente probe care să arate că declaraţia falsă implica terorismul internaţional.