Mucenic Ioana

Primul film despre uciderea lui Osama ben Laden, urmărit de peste 2,7 mil. persoane

al-qaida-1, film, Osama ben Laden

Într-un comunicat, National Geographic a precizat că filmul a fost cel mai urmărit program în acest an la acest post şi că s-a plasat pe poziţia a şasea pe lista celor mai bune audienţe din istoria sa.

 

Anunţul, făcut luna trecută, că filmul „SEAL Team Six: The Raid on Osama bin Laden” va fi difuzat pentru prima dată de postul de televiziune National Geographic cu două zile înaintea scrutinului prezidenţial din 6 noiembrie a ridicat semne de întrebare.

 

 

Faptul că Harvey Weinstein, puternicul producător de la Hollywood şi unul dintre cei care strâng fonduri pentru campania lui Barack Obama, este distribuitorul şi unul dintre directorii de producţie ai acestui thriller de 90 de minute a alimentat publicitatea făcută în jurul filmului.

 

Regizorul John Stockwell a respins orice suspciune de propagandă în favoarea preşedintelui în exerciţiu şi a negat că filmul urmăreşte să ralieze persoanele indecise cu mai puţin de 48 de ore înainte de deschiderea birourilor de vot.

 

Osama ben Laden a fost ucis la 2 mai 2011 de un comando format din soldaţi americani de elită, care au ajuns noaptea cu elicopterul la Abbottabad, în Pakistan.

 

Un alt film despre această operaţiune, realizat de Kathryn Bigelow, urmează să ruleze în ianuarie la cinematografe.

Ultimele Articole