Recent, conducerea Companiei de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) estima însă că lucrările, care necesită o investiție de aproape 1,7 miliarde de euro, nu vor începe mai devreme de 2017.
Potrivit unor informații publicate de Profit.ro, acesta ar fi primul mare proiect al premierului Dacian Cioloș. Finalizarea lucrărilor este așteptată atât de șoferi, cât și de investitorii de la compania Automobile Dacia, deținută de grupul francez Renault.
În primăvară, aproape 7.000 de membri ai Sindicatului Autoturisme Dacia au protestat, de altfel, în centrul orașului Mioveni, cerând Guvernului să înceapă lucrările la autostrada Pitești-Sibiu.
În luna februarie a acestui an, CNADNR a atribuit asocierii Spea Ingineria Europea – Tecnic Consulting Engineering contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate al acestei autostrăzi, cu o lungime de 120 kilometri, contract în valoare de 29 milioane de lei, cu o durată de 17 luni.
Imediat după licitație, rezultatul a fost însă contestat, ceea ce a blocat proiectul. În final, contractul a fost semnat cu aceeași asociere, dar abia în luna iunie.
Recent, ministrul Transporturilor aprecia că lucrările pot începe anul viitor, dar era contrazis de către directorul general adjunct al CNADNR, citat în presă spunând că acest lucru nu este posibil deoarece studiul de fezabilitate trebuie finalizat „în cel mai bun caz” în 2016, după care trebuie organizată licitația pentru contractul de lucrări.