„Primul Siloz”, blocat de bănci (video)

agricultura, Agrostar, banci, Primul Siloz

Motivul – băncile nu au stabilit nici până acum ofertele de creditare.

Fondul de Garantare a Creditului Rural a distribuit primele certificate de depozit firmei Vif 2000 din judeţul Teleorman. Directorul acesteia spune că deşi a făcut totul ca la carte, certificatele din Primul Siloz sunt inutile deocamdată.

 ”Am obţinut dar nu am ce sa fac cu ele. Am certificatele dar nu am ce sa fac cu ele pentru că băncile nu le primesc”, a declarat directorulul Vif 2000,  Valerică Pârvulescu.

Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea, spune că băncile au nevoie de mai mult timp ca să-şi stabilească ofertele de creditare.

„Fiecare banca trebuie să ăşi facă produsul nu că s-a făcut o lege şi hai la bancă să ne dea bani trebuie şi băncile să îşi defineasca produsele” a precizat Radu Ghetea, preşedintele ARB.

„S-a discutat ceva la Bursa de Mărfuri acum două zile şi acum întrebăm de ce nu dau băncile credite. Vor da băcile credite pentru că ele dau atunci când sunt interesate nu când sunt forţare” a mai spus acesta.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agricultură Agrostar, Nicolae Ştefan, pune la îndoiala succesul programului Primul Siloz, în special din cauza reticenţei băncilor faţă de sectorul agricol.

 ”În România în general noi am avut un sistem bancar ostil chiar dacă statul a avut forme de sprijin financiar în care a implicat şi foarte multe bănci” a afirmat presedintele Agrostar, Stefan Nicolae.

 ”Noi avem cele mai mari dobânzi garanţii imposibil de realizat dosarele atât de stufoase când te duci să iei un credit” a completat Nicolae.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole