Popan Cosmin

Tren de mare viteză pe ruta Paris-Barcelona

TGV

Șeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, a anunțat că grație nouli mijloc de transport, legătura dintre cele două mari oraşe se va face în şase ore şi 20 de minute.

 

„Serviciul comercial al acestei linii va începe la 15 decembrie”, a declarat Mariano Rajoy. „Vom asista la o reuşită istorică în interconexiunile spaniole-franceze”, a adăugat el.

 

„Vom face şase ore 20 de minute fără schimbări, altădată trebuia luat un tren de noapte care se oprea la Limoges. Se făceau 11 ore şi jumătate”, a apreciat de asemenea, președintele Francois Hollande.

„Este o mare reuşită” a adăugat el, dezvăluind că a fost „nevoie de 20 de ani” pentru ca această linie să devină realitate.

 

Citește și: O casă construită cu doar 150 de lire

 

Exploatarea comercială a acestei legături, care nu este încă pe deplin de mare viteză, va fi împărţită între companiile feroviare franceză SNCF şi spaniolă Renfe.

Obiectivul final este de a lega Parisul de Barcelona în cinci ore şi 35 de minute, însă pentru aceasta este nevoie ca tronsonul dintre Perpignan şi Nimes, în sudul Franţei, să treacă la mare viteză, ceea ce este prevăzut pentru 2021, conform Renfe.

Până atunci, începând cu 14 decembrie, vor exista două trenuri dus-întors pe zi între Paris şi Barcelona, a declarat SNCF.

Cu 3.000 de kilometri de linii feroviare, Spania a depăşit în 2010 Franţa la numărul de kilometri de linie de mare viteză instalaţi, şi este acum pe primul loc în Europa şi numărul doi în lume în acest domeniu.