Potrivit celor mai recente date emise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), principalele cauze de mortalitate în lume sunt legate de alimentaţia nesănătoasă: 14 milioane de decese sunt cauzate anual, la nivel global, de o alimentaţie incorectă şi dezechilibrată, se arată în informarea de presă remisă de organizatori.
Simpozionul ‘Nutriţie, Sănătate, Longevitate’ a cuprins prezentări interactive cu privire la rolul nutriţiei echilibrate în menţinerea sănătăţii organismului. Astfel, teme precum piramida alimentară, prevenţia principalelor boli cronice cauzate de o alimentaţie nesănătoasă şi provocările nutriţiei au fost abordate în cadrul întâlnirii.
„Alimentaţia sănătoasă este o provocare în ziua de astăzi. Aflându-se în faţa unei plaje imense de produse alimentare, mulţi oameni nu ştiu ce să aleagă ca să le fie benefic pentru sănătate. Din păcate, mulţi sunt cei care încă nu cunosc regulile de bază ale unui stil alimentar sănătos, de aceea este foarte important rolul specialistului în nutriţie”, a declarat prof. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.
Prof.dr Gabriela Radulian, şef secţie Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice”, a vorbit despre „Prevenirea bolilor cronice legate de alimentaţie şi creşterea calităţii vieţii”.
„Din păcate, lipsa unei educaţii nutriţionale determină apariţia unor dezechilibre care pot genera apariţia unor patologii diverse. Un program de nutriţie individualizat şi echilibrat include prezenţa tuturor grupelor alimentare, consumate cu moderaţie şi variaţie. Este extrem de important să cunoaştem ce înseamnă un aport alimentar optim din punct de vedere nutriţional. Rolul acestei întâlniri este tocmai acela de a discuta principiile alimentaţiei echilibrate şi de a stabili direcţiile de promovare a nutriţiei sănătoase şi a creşterii longevităţii”, a arătat ea.
Conf. dr. Gabriela Roman a evidenţiat că o ” alimentaţie sănătoasă nu presupune să renunţi la toate plăcerile culinare, ci înseamnă să alegi dintre toate alimentele pe acelea care sunt benefice organismului”.
Prof. dr. Mariana Graur a explicat ce înseamnă ,,Piramida alimentaţiei sănătoase’. „Pentru ca alimentaţia să fie sănătoasă, este foarte important să cunoaştem grupurile de produse care formează piramida alimentară şi să ştim în ce proporţii trebuie consumate”, a punctat medicul.
‘Nutriţie, Sănătate, Longevitate’, întâlnire de top a nutriţioniştilor, a fost o iniţiativă a prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române, evenimentul fiind coordonat ştiinţific de Asociaţia pentru Studiul Obezităţii şi de Societatea de Nutriţie din România.