Procentul românilor care consideră comunismul o idee bună, în creştere

comunism, romani, sărăcie, sondaj

Trecutul comunist este văzut pozitiv mai ales prin comparaţie cu prezentul: jumătate din cei chestionaţi afirmă că înainte de decembrie 1989 era mai bine în România, în vreme ce doar 23% consideră că era mai rău iar 14% consideră că era la fel, mai relevă sondajul.

Motivele principale pentru care respondenţii au afirmat că era mai bine sunt: existenţa locurilor de muncă (62%), nivelul de trai (26%) şi deţinerea unei locuinţe de către cei mai mulţi dintre oameni (19%).

Aspectele negative principale menţionate de către cei care evaluează negativ comunismul faţă de prezent sunt lipsa libertăţii în general (69%), gradul de sărăcie (respectiv lipsa de alimente, utilităţi şi servicii publice) şi lipsa informaţiilor (11%).

Potrivit realizatorilor sondajului, România se înscrie în media opiniei est europene referitoare la evaluarea comparativă a perioadei comuniste cu cea actuală. De exemplu, într-un studiu din 2009, 72% dintre maghiari menţionau că este mai rău în prezent decât în perioada comunistă, 62% din bulgari şi ucrainieni menţionau acelaşi lucru, 42% dintre lituanieni şi slovaci, 45% din ruşi, 39% din cehi şi 35% din polonezi, potrivit reprezentanţilor Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), care au realizat sondajul cu ajutorul CSOP.

„Totuși, actualul sondaj nu poate fi citit unilateral sub semnul nostalgiei față de regimul comunist. În interpretarea lui trebuie luate în calcul elemente extrem de importante precum ar fi situația economică actuală și dificultățile generate de aceasta. De aici, tendința de idealizare a unei ordini sociale totalitare bazată pe controlul strict al circulației forței de muncă, ale traiectoriilor profesionale și care privilegiază (demagogic) drepturile sociale și economice în detrimentul drepturilor politice ale cetățeanului”, mai spun reprezentanţii IICCMER.

Potrivit aceleiaşi cercetări, majoritatea opțiunilor exprimate au fost în favoarea unor proiecte precum legea lustrației, organizarea unui Muzeu Național al Dictaturii Comuniste din România, instituirea unei zile comemorative a victimelor regimului comunist, iar un procent semnificativ consideră importantă problema accesului la dosarele Securității.

Sondajul a fost realizat în perioada 27 august – 2 septembrie 2010, pe un eşantion de 1.133 persoane, naţional reprezentativ pentru populaţia în vârstă de 15 ani şi peste.