Procesele care pot ingropa Astra Asigurari

Astra Asigur?ri, Dan Adamescu, Nelu Iordache, Oltchim, RCA, Romstrade

Viitorul companiei Astra Asigurări nu depinde doar de abilitatea administratorului special de a atrage sumele necesare unei majorări de capital de aproape 100 de milioane de euro, ci şi de judecata mai multor magistraţi. Un litigiu cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, încă unul cu Oltchim şi alte câteva sute cu victimele ori cu rudele victimelor din accidente rutiere pot costa Astra alte câteva zeci de milioane de euro. Sumă pe care, în prezent, compania nu o poate deține, din moment ce coeficientul său de lichiditate se apropie de zero. În acest context, dacă Astra pierde respectivele procese, cei care câştigă vor încerca să-şi recupereze banii prin popriri instituite pe conturile firmei ori prin valorificarea unor active deţinute de asigurător. Astfel, drumul Astra către faliment ei unul sigur.

 

Procesul cu Oltchim


La sfârşitul lunii aprilie a acestui an, administratorul combinatului Oltchim, firma Rominsolv a avocatului Gheorghe Piperea, a solicitat în instanţă falimentul Astra Asigurări. Cerearea, considerată nejustificată şi contestată de administratorul Astra, KPMG, are la bază o poliţă împotriva managementului defectuos, încheiată de combinatul vâlcean în timpul conducerii lui Constantin Roibu. Valoarea poliţei: 10 milioane de euro. Apreciind că motivul pentru care Oltchim a ajuns în insolvenţă este tocmai prostul management aplicat de Roibu, Piperea a cerut încă din 2013 executarea poliţei încheiate la Astra Asigurări. Cum Astra a refuzat, a urmat o cerere de faliment.

 

 
 

„De mai mult de un an, de când le-am făcut solicitarea de plată, nu am primit nimic, aşa încât nu ne-a rămas decât soluţia cererii de faliment. Nu ne aşteptăm să plătească nici acum, că ne-au transmis că nu o vor face, invocând motive precum faptul că practicile internaţionale cer ca un expert internaţional să certifice managementul defectuos. Ei uită însă că legea română spune că acest lucru este apreciat tocmai de administratorul judiciar“, a explicat Gheorghe Piperea la momentul depunerii cerererii. Contestaţia făcută de Astra la cererea administratorului Oltchim se judecă pe 8 ianuarie 2015, la Tribunalul Bucureşti.

 

Litigiul cu CNADNR via Nelu Iordache


Un alt proces care ar putea costa Astra o sumă mare de bani şi pe care asigurătorul l-a şi pierdut în faza de fond este cel cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Suma aflată în discuţie este de aproximativ 93 de milioane de lei, adică peste 20 de milioane de euro. De această dată este vorba de mai multe poliţe de asigurare pentru bună execuţie, încheiate de Astra pentru compania Romstrade, deţinută de milionarul Nelu Iordache şi aflată în procedură de insolvenţă.

 

Sursa litigiului dintre Astra şi CNADNR este un contract de modernizare a unui tronson din DN 67 C, între Bengeşti şi Sibiu. Contractul a fost semnat în 2008 când executantul, adică firma Romstrade, s-a angajat să termine lucrarea într-un anumit termen. Pentru a se asigura că Romstrade îşi îndeplineşte obligaţiile, CNADNR a impus, prin contract, plata unei garanţii de bună execuţie în valoare de 10% din costuri. Ulterior, legea fiind modificată, Romstrade a avut posibilitatea de a garanta buna execuţie nu cu bani, ci cu ajutorul unor poliţe de asigurare. În acest sens, Romstrade a încheiat mai multe contracte cu Astra, pentru o garanţie de bună execuţie în valoare totală de 93 de milioane de lei. După ce Romstrade a intrat în insolvenţă, nu a mai reuşit să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale. Drept urmare, CNADNR a solicitat Astra plata sumelor aferente contractelor de garanţie.Astra a refuzat, invocând în principal două motive: neplata primelor de asigurare de către clientul Romstrade şi faptul că CNADNR nu a reuşit să pună la dispoziţia asigurătorului o evaluare corectă a daunelor. Ulterior, Compania de Drumuri s-a îndreptat în instanţă pentru recuperarea sumei şi a avut câştig de cauză, pe fond, la Tribunalul Bucureşti.

 

Mii de procese cu rudele victimelor din accidente rutiere


O a treia mare problemă legată de instanţe este una comună tuturor societăţilor de asigurare din România care au vândut masiv poliţe RCA. Este vorba despre procesele pe care Astra le are cu victimele ori rudele victimelor din accidente rutiere. Ultima dată când oficiali ai companiei au vorbit despre pretenţiile asupra Astra, suma vehiculată depăşea 15 milioane de euro. De altfel, Astra este şi compania care deţine un record negativ în ceea ce priveşte valoarea celei mai mari daune plătite pe RCA. Astra a pierdut, la Arad, un proces în urma căruia a fost obligată să achite nu mai puţin de 2 milioane rudelor victimei unui accident rutier. Un caz celebru, în urma căruia Astra a fost obligată la plata a aproximativ 400.000 de euro, este cel al lui Şerban Huidu care, după ce a pierdut controlul volanului, a provocat moartea a două persoane. În ultima vreme, practica judecătorilor tinde să favorizeze oamenii în detrimentul asigurătorilor.

 

Pretenţiile pentrui vătămări corporale şi decese au crescut semnificativ în România după ce autorităţile au decis să majoreze limita maximă de despăgubire de la 1,5 milioane de euro, la 5 milioane de euro. Primul caz de acest tip a fost câştigat de rudele unor victime în 2011, împotriva Generali. De atunci, a luat naştere o adevărată speciliaizare în avocatură solicitarea de de daunele morale. La nivel de piaţă, sumele ce trebuie achitate sunt de ordinul zecilor de milioane de euro, mai aproape de 100 de milioane de euro. Companii de asigurare plătesc astfel de despăgubiri în contul clienţilor RCA care au provocat accidente cu morţi sau răniţi grav.

 

Ultimele Articole

Lasă un comentariu