Mihai Barsan

Procurorii DNA i-au prelungit lui Sorin Blejnar interdicţia de a părăsi ţara

Blejnar, DNA, interdicție, tara

Cei doi s-au prezentat miercuri dimineaţa la DNA şi au luat la cunoştinţă că nu pot părăsi România pe o perioadă de încă 30 de zile.

 

Potrivit DNA, în perioada mai 2011- iulie 2012, Sorin Blejnar, fost şef al ANAF, a acordat sprijin unui grup infracţional organizat care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor aferente a unor cantităţi de motorină comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

 

„Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de Sorin Blejnar, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii că în perioada mai 2011-iulie 2012, învinuitul Blejnar a acordat sprijin grupului infracţional organizat care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor aferente a unor cantităţi de motorină comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare”, se arăta într-un comunicat al DNA.

 

El este cercetat în dosarul în care sunt anchetaţi fostul său şef de cabinet Codruţ Marta şi fostul şef al Vămilor Viorel Comăniţă, fostul şef al SIPI Constanţa Dan Secăreanu, omul de afaceri Radu Nemeş şi alte persoane, acuzaţi de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, complicitate la evaziune fiscală şi sprijinirea unui grup infracţional organizat.

Ultimele Articole