"În următoarele zile ne vom întâlni cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii, încercăm să-i facem să accepte acordarea de subvenţii indirecte pentru sectorul legumelor în 2010. În 2009, la legumele de seră am primit 0,6 lei pe kg, fără aceşti bani, nu ne descurcăm", declară Aurel Tănase, preşedintele patronatului Romconserv.
Fără măsuri de susţinere a serelor, vor fi afectaţi de şomaj circa 2.000 de salariaţi, iar producţia de pe aproximativ 200 ha va fi pusă în pericol, susţine reprezentantul patronatului. Acesta afirmă că Ministerul Agriculturii ar putea recurge la aceeaşi soluţie ca în cazul îngrăşămintelor chimice.
Guvernul a aprobat, în acest an, o ordonanţă de urgenţă, potrivit căreia combinatele chimice şi producătorii de energie electrică şi termică au primit, în perioada 1 mai-30 septembrie, doar gaze din producţia internă, mai ieftine decât cele importate, pentru a rezista efectelor crizei economice.