Din cifra de afaceri înregistrată în primul semestru al acestui an, mobilierul de birou are cea mai mare pondere, de circa 41,3%, în timp ce mobilierul pentru locuinţe deţine 41,1%, iar cel şcolar restul de 17,6%.
Directorul economic al Silvarom a precizat că aproximativ 45-48% din materiile prime folosite de companie sunt importate, din cauza lipsei de producători autohtoni, deşi în ţară au existat producători şi resurse pentru susţinerea producţiei de mobilă.
În ceea ce priveşte segmentul de export, acesta a deţinut aproximativ 4,6% din cifra de afaceri aferentă semestrului I, Silvarom exportând mobilă doar în Bulgaria. „Singura ţară în care s-a mai exportat, după ce am pierdut pieţele din Germania şi Anglia, a rămas Bulgaria”, a precizat Mărginean.
Pentru anul în curs, Silvarom a alocat promovării produselor companiei circa 0,8% din bugetul total, iar în primul semestru al anului s-a cheltuit 45% din această sumă pentru promoţia de primăvară. Anul trecut, suma alocată pentru promovarea produselor a fost reprezentată de un procent de 2% din cifra de afaceri, cheltuită în special pentru târguri şi expoziţii în ţară şi în străinătate, pentru acţiuni de vânzare promoţională, pentru editarea unor cataloage şi a unor pliante de prezentare. Responsabilul Silvarom declara la începutul anului că societatea a adoptat pentru acest an o atitudine „prudentă” în ceea ce priveşte investiţiile noi.
Reprezentantul Silvarom consideră că piaţa locală de mobilier poate avea şanse de stabilizare dacă programul „Prima Casă” va lua amploarea scontată şi dacă producţia de mobilă se va structura pe mobilă cerută în piaţa crizei, adică simplă, funcţională şi ieftină.
Totodată, piaţa locală de mobilier are şanse de revenire, apreciază Ioan Mărginean, dacă statul va redeveni consumator sau investitor în activitatea de producţie din România prin relansarea achiziţionării de mobilă pentru obiectivele de investiţii din economie şi în cazul în care acesta va stimula promovarea produselor fabricate în ţară.
Silvarom produce mobilier de birou şi de casă în trei fabrici localizate pe platforma din cartierul Giuleşti din Capitală, având în prezent un număr de 406 angajaţi. În plus, compania are trei magazine în Bucureşti, dintre care unul de prezentare şi vânzare propriu pe platforma industrială, dar şi două magazine cu spaţiu de expunere închiriat în Bucureşti şi doreşte să extindă numărul unităţilor de comercializare, însă aşteaptă semne de revigorare a pieţei de mobilă.
Compania colaborează pe bază de contracte de distribuţie cu un număr de 38 de agenţi economici, localizaţi în 35 de judeţe.
Producătorul deţine, potrivit propriilor estimări, circa 8% din piaţa de mobilier pentru casă, 17% din mobilierul pentru birouri şi peste 60% din piaţa mobilierului şcolar.
Principalii jucători de pe piaţa locală de mobilier de birou sunt GreenForest, Mobexpert, Silvarom, Aici Mobilier, The Prince International, Neoset Prod Com sau Simal Exim.
Potrivit informaţiilor furnizate NewsIn de către Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR), valoarea producţiei din sector s-a diminuat în primul trimestru al acestui an cu 16%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând până la 378 milioane de euro. De asemenea, în primul trimestru al anului 2009 importul a scăzut cu 34%, iar exportul s-a diminuat cu 18,9%, faţă de primele trei luni al anului anterior.
„Consumul aparent s-a diminuat în primele trei luni din 2009 cu 20,4%, faţă de perioada similară a anului precedent, în timp ce numărul de personal a fost redus cu 16,6%”, a declarat preşedintele APMR, Aurica Sereny. Aceasta a mai precizat că piaţa internă a absorbit în primul trimestru al anului curent cu 20,4% mai puţină mobilă decât în aceeaşi perioadă a anului 2008, din cauza crizei economico – financiare.
„Trendul sectorului a fost până acum ascendent cu continuitate, începând din anul 1992 până în anul 2008. Ponderea mobilierului vândut pe piaţa internă provine din munca producătorilor de mobilă din România”, a declarat pentru NewsIn preşedintele APMR, Aurica Sereny.
Potrivit APMR, pe piaţa locală de mobilier îşi desfăşoară activitatea peste 3.800 de firme, înfiinţate după anul 1990.