Producătorul mărcii Olympia combate scăderea pieței cu noi branduri și majorarea exporturilor

Contec Foods, export, exporturi, Olympia

Estimarea vine pe fondul unei pieţe a conservelor din legume şi fructe care a înregistrat o scădere de 20% în S1, potrivit reprezentanţilor companiei, care anunţă intrarea şi pe segmente noi de piaţă.

“Pentru acest an estimăm o cifră de afaceri de 18,3 mil. euro, chiar dacă în S1 s-a observat un declin al pieţei conservelor din legume şi fructe cu 20%, ca urmare a scăderii consumului”, a declarat pentru Business Standard Bogdan Bira, director naţional de vânzări în cadrul
Marathon Distribution Group, din care face parte şi societatea Contec Foods.

Cât priveşte vânzările realizate în S1, reprezentanţii companiei vorbesc despre o scădere comparativ cu aceeaşi perioadă de anul trecut, dar sunt optimişti pentru S2, preconizând o creştere de 10-15%.

“În semestrul doi, sperăm în revigorarea pieţei. Criteriile de achiziţie care se află acum în atenţia consumatorilor sunt termenul de valabilitate, existenţa conservanţilor sau procentul de fructe sau legume conţinut de produs. Preţul este un criteriu important pentru achiziţia produselor, dar consumatorii nu mai sunt dispuşi să facă rabat de la calitate în detrimentul unui preţ scăzut”, a mai spus Bira. De la începutul anului, compania a majorat preţurile în medie cu 15%, ca urmare a creşterii costurilor la materiile prime şi ambalajelor de la finele anului trecut, precum şi a cursului de schimb leu/euro, conform reprezentanţilor Contec Foods.

Pe lângă o cifră de afaceri mai mare programată pentru finalul acestui an, reprezentanţii Contec Foods mizează şi pe obţinerea unei poziţii în topul primilor cinci producători pe fiecare dintre segmentele în care compania este prezentă, în condiţiile în care, la momentul de faţă, firma are o cotă de 35% pe piaţa de conserve de fructe şi legume. Contec produce conserve din fructe şi legume, pastă de tomate, sosuri şi dressinguri, mâncăruri gătite, portofoliul companiei numărând în prezent peste 160 de produse. Oficialii Contec vorbesc şi despre o continuă extindere a portofoliului în vederea atingerii targetului pentru anul în curs. “Ne-am propus dezvoltarea gamei de produse destinate segmentului HoReCa. Pe lângă produsele deja existente în această gama, gemurile (caise, vişine, căpşuni, zmeură, trandafiri) şi mierea, ambalată în cutii de 20 de grame, sunt produse ce se află în curs de lansare pe piaţă. Pentru viitor, pregătim lansarea altor produse destinate acestui segment, precum muştar, ketchup, maioneză, ambalate în plicuri de 10 până la 20 de mililitri”, a mai spus Bira.

Portofoliul Contec Foods cuprinde atât mărci private, precum Aro pentru Metro, Winny pentru Cora, Tip pentru Real, cât şi mărci proprii, respectiv Winmark, Daria, Picnic, Olympia, brandul cu cea mai mare creştere din acest an, potrivit oficialilor companiei.

“Din cifra de afaceri, mărcile private reprezintă 15%, dar în acest an Contec Foods va produce articole din legume şi fructe pentru cel puţin două noi mărci private”, a precizat Bira, care nu exclude posibilitatea intrării companiei pe noi segmente de piaţă. De altfel, Contec Foods va investi 3 mil. euro în extinderea şi modernizarea liniilor de producţie actuale, cât şi în înfiinţarea unora noi. Pe lângă un portofoliu lărgit, reprezentanţii Contec vizează şi extinderea exporturilor, care reprezintă 4% din cifra de afaceri în momentul de faţă. Contec Foods exportă, în prezent, în ţări precum Olanda, Spania, Grecia, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, produsele fiind comercializate în magazinele cu specific românesc, dar şi în reţelele locale de distribuţie din zonele cu pricina. Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 17,4 mil. euro, cu 23% mai mare faţă de anul anterior.

Contec Foods este o firmă deţinută de doi oameni de afaceri, Aifun Suliman, român de naţionalitate turcă, şi Levent Atin, de origine turcă. Cei doi sunt unici acţionari ai companiei de distribuţie Marathon, cu afaceri de 50 mil. euro în 2007. Românii preferă conservele de legume şi fructe autohtone, pe o piaţă estimată la circa 300.000 de tone, potrivit datelor Patronatului Romconserv.

Reprezentanţii patronatului spun că principalele companii care au făcut investiţii în ultimii ani sunt Leader Caracal (12 mil. euro), Conserve Buftea (6 mil. euro), Klevek Feteşti (6 mil. euro), Contec Tecuci (6 mil. euro), dar şi firme precum Monteverdi Caracal, Conservfruct Bălţăteşti sau Fravil Râmnicu Vâlcea.

Principalii jucători din piaţa conservelor de legume şi fructe, estimată la circa 70 mil. euro, sunt Contec Tecuci, Leader Caracal, Conserv Buftea şi Klevek Feteşti.