În luna iulie, producţia industrială a urcat cu 13,4%. Pentru luna august, mai mulţi analişti intervievaţi de Reuters au anticipat un avans de 13% al indicatorului.
Totodată, inflaţia a accelerat de 3,3% în perioada ianuarie-iulie la 3,5% în intervalul ianuarie-august, cel mai rapid ritm din ultimii 22 de ani. Evoluţia reflectă, în principal, creşterea preţurilor la alimente.
„Indicatorii economici pentru luna august şi, în particular, revenirea producţiei industriale confirmă trendul stabil al economiei şi arată că economia are un puternic motor intern”, a afirmat Wang Han, analist la CEBM.
Unii economişti consideră că guvernul ar putea adopta o politică mai puţin restrictivă referitor la creditare şi aproba mai multe proiecte de investiţii spre sfârşitul acestui an, pentru a preîntampina eventuale probleme precum încetinirea economiei SUA.