Profitul brut al ING Asigurări de Viaţă a scăzut cu 42% în primele nouă luni

asigurare de viaţă, asigurari ing

„Rezultatul înregistrat este unul asumat, în linie cu cel bugetat, şi a fost influenţat de proiectele complexe desfăşurate în vederea creşterii beneficiilor pentru clienţi. Acestea au însemnat reducerea anumitor categorii de taxe la produsele unit-linked, dar şi investiţii în lansarea de noi produse şi servicii”, au declarat reprezentanţii companiei.

Pe segmentul de asigurări de viaţă, volumul primelor brute subscrise de ING după primele nouă luni a fost de 404,42 milioane lei, în creştere cu 4,3% faţă de finalul lunii septembrie 2009. De asemenea, valoarea activelor financiare în administrare a ajuns la 1,94 miliarde lei la sfârşitul lunii septembrie, în creştere cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totodată, numărul total de contracte răscumparate şi reziliate în ianuarie-septembrie 2010 a scăzut cu 30% faţă de intervalul similar din 2009, în vreme ce marja de solvabilitate disponibilă a ING Asigurări de Viaţă este de 2,05 faţă de nivelul minim cerut de lege de 1, iar coeficientul de lichiditate este de 5,06 comparativ cu nivelul minim cerut (1).

Pe segmentul de pensii facultative, valoarea activelor nete aferente celor două fonduri administrate de ING Asigurări de Viaţă (ING Activ şi ING Optim) a fost de 132,8 milioane lei la finalul lunii septembrie, în creştere cu peste 82% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se mai arată în raportul companiei.

Astfel, la finele lunii septembrie 2010, ING Asigurări de Viaţă deţinea pe Pilonul III o cotă cumulată, în funcţie de active, de 44,6%, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). La aceeaşi dată, cele două fonduri din administrarea ING însumau 82.374 de participanţi, în creştere cu 20% faţă de septembrie 2009.

 

De asemenea, randamentul anualizat de la lansare până la 30 septembrie 2010 a fost de 11,22% pentru ING Activ şi 12,98% pentru ING Optim, în timp ce randamentul mediu anualizat al tuturor fondurilor de pensii facultative din piaţă în acelaşi interval a fost de 9,3% .

Ultimele Articole