FedEx este cel mai mare transportator aerian de mărfuri din lume. Compania transportă de la echipamente industriale şi echipamente electrice şi mecanice la documente şi documentaţii. Ca urmare, cifrele sale pot fi considerate un indicator neconvenţional, dar, spun analiştii citaţi de Blomberg, sensibil al fluxurilor comerciale desfăşurate la nivel global.
Câştigurile FedEx sunt acum aşteptate să crească cu 1,10 dolari per acţiune, comparativ cu 65-95 de cenţi per acţiune, anterior. “Volumul transporturilor aeriene internaţionale a crescut de-a lungul trimestrului, în condiţiile refacerii stocurilor”, arată compania în comunicatul în care anunţă aşteptarea performanţelor îmbunătăţite, în care se precizează că la această dinamică pozitivă au contribuit cel mai mult comenzile venite din Asia şi America Latină. "În mod sigur este un barometru al economiei globale. Este o altă veste bună, pe care nu o aşteptam. Rămân încă precaut în privinţa ideei că lucrurile s-au îmbunătăţit semnificativ. Dar remarc faptul că lucrurile merg bine”, a declarat Mark Vitner, senior economist al Wells Fargo Securities LLC.
Până acum investitorii au fost mai puţin atenţi la evoluţia acţiunilor FedEx ca indicator al stării de lucruri din economia reală mondială.
“După scăderea şomajului, acum apare această creştere a profitului FedEx. Sunt lucruri care ne spun că redresarea a început. Este încurajator”, adaugă Donald Ratajczak, economist al Morgan Keegan&Co.
“FedEx este unul dintre indicatorii principali pentru sectorul transporturilor. La o analiză secundară, este un indicator al faptului că starea economiei se îmbunătăţeşte”, încheie Michael Cuggino, preşedinte al Permanent Portfolio Funds.