Profitul Microsoft a urcat cu 60% în trimestrul octombrie-decembrie 2009, la 6,66 miliarde de dolari

bani, Microsoft, profit, profit microsoft, vanzari microsoft, venituri, Windows, Windows 7

Microsoft a anunţat joi, odată cu prezentarea rezultatelor financiare, că anticipează relansarea cererii pentru tehnologie în mediul de afaceri în acest an.

Compania a avut, în perioada similară a anului fiscal 2008-2009, un profit net de 4,17 miliarde de dolari şi vânzări de 16,62 miliarde de dolari.

Profitul net al Microsoft din trimestrul al patrulea al lui 2009, al doilea al anului fiscal, corespunzător unui câştig de 74 de cenţi pe acţiune, depăşeşte semnificativ estimările analiştilor, de 59 de cenţi pe acţiune.

Acţiunile companiei au urcat cu numai 1% după prezentarea rezultatelor, însă reacţia aparent lipsită de entuziasm a investitorilor a fost cauzată parţial, potrivit analiştilor, de creşterea abruptă a titlurilor Microsoft din octombrie 2009, după lansarea Windows 7.

Compania a încetat la începutul anului trecut să înainteze estimări concrete privind veniturile sau profitul, acuzând volatilitatea pieţei.

Microsoft
a înregistrat, în perioada iulie-decembrie, primul semestru al anului fiscal 2009-2010, un profit net de 10,23 miliarde de dolari, mai mare cu 19,7% faţă de câştigul de 8,54 miliarde de dolari din perioada corespunzătoare a anului anterior.

Vânzările au crescut uşor în prima jumătate a anului financiar, de la 31,7 miliarde de dolari la 31,9 miliarde de dolari.