Sorin Simon

Profitul net al BRD a scăzut cu 23% în primul semestru

BRD, rezultate brd, Soc Gen, Societe Generale

În primul semestru din 2010, BRD înregistrase un profit de 367 milioane lei.

„Rezultatele financiare obţinute de BRD – Groupe Société Générale în cursul primului semestru al anului au fost influenţate de nivelul activităţii economice, precum şi de gradul relativ scăzut al cererii de servicii bancare. Se speră ca, în cursul semestrului al doilea, redresarea economică aşteptată să fie confirmată, aceasta depinzând şi de stabilitatea situaţiei economice în Europa. Primele semne de revenire, cum ar fi îmbunătăţirea ratingului României de către una dintre agenţiile internaţionale de rating, confirmă potenţiala ameliorare a situaţiei economice în al doilea semestru din 2011”, se arată în comunicat.

Totodată, profitul brut din exploatare a ajuns la 914 milioane lei, nivel corelat cu actuala conjunctură economică, iar volumul total al creditelor acordate clientelei este de peste 33,3 miliarde lei.

Potrivit băncii, creditele pentru persoane fizice au ajuns la peste 16 miliarde lei , în timp ce valoarea creditelor acordate clientelei de persoane juridice înregistrează un nivel de 17,3 miliarde lei, pe fondul unei activităţi scăzute de creditare în primul semestru al anului 2011.
„În acest sens, strategia BRD s-a adaptat condiţiilor pieţei, aspect care se reflectă printr-o bună activitate a băncii pe segmentul companiilor mijlocii şi mari, în zona creditelor de refinanţare, prin participarea la finanţarea statului, atât prin subscrierea de emisiuni de titluri de stat, cât şi prin credite pentru municipalităţi”, se mai spune în comunicat.

Volumul total al depozitelor clientelei a ajuns, la sfârşitul primului semestru al anului 2011, la peste 29,85 miliarde lei, lichiditatea băncii fiind în acest moment una adecvată.În acelaşi interval, banca şi-a controlat costurile pentru conservarea profitabilităţii, astfel încât cheltuielile generale s-au menţinut constante faţă de semestrul 1 al anului trecut, coeficientul de exploatare ajungând la 42,8% la 30 iunie 2011.
BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB. BRD face parte din Grupul Societe Generale.