Potrivit datelor financiare anunţate, BRD a înregistrat în primele trei luni venituri în creştere cu 12 la sută, la 915 milioane de lei şi cheltuieli în scădere cu 3 procente.
Volumul creditelor acordate de bancă a scăzut în acest interval cu 1 la sută, la 32,8 miliarde de lei. Aşa cum estimau şi analiştii, provizioanele au crescut cu peste 100 de milioane de lei faţă de primul trimestru din 2009 şi au ajuns la 324 de milioane de lei.
Banca a reuşit, chiar şi în aceste condiţii, un profit brut din exploatare în creştere cu 24 la sută, la 570 de milioane de lei. Preşedintele BRD, Guy Poupet, a precizat că performanţa din primul trimestru a fost afectată, în principal, de cererea redusă. Au început să apară şi primele reacţii la rezultatele BRD.
Analistul economic Radu Ciofu a afirmat că datele financiare anunţate de BRD confirmă faptul că băncile şi-au restructurat activitatea pentru a se adapta noilor condiţii din piaţă. El se aşteaptă ca, în acest an, prudenţa să fie cuvântul de ordine în piaţa bancară.