Profitul net al CE Turceni şi CE Rovinari a scăzut de opt ori, respectiv de cinci ori, la nouă luni

CE Rovinari, CE Turceni, complex energetic, criză, profit

Astfel, profitul net al CE Turceni a scăzut de opt ori, de la 104 milioane lei, în primele nouă luni ale anului trecut, la numai 13 milioane lei, în primele nouă luni ale lui 2009. De asemenea, cifra de afaceri a companiei, la nouă luni, a fost de 814 milioane lei, cu 16% mai mică decât cifra de afaceri din primele nouă luni ale anului trecut, de 970 milioane lei.

„Factorii care au influenţat considerabil evoluţia acestor cifre au fost: scăderea cererii de energie, datorată scăderii consumului la nivel naţional, investiţiile de mediu şi retehnologizare necesare respectării normelor europene, dar şi plăţile aferente împrumutului luat pentru reabilitarea grupului energetic nr. 6 (comisioanele şi taxele bancare)”, se arată în datele transmise la solicitarea Agenţiei NewsIn.

La rândul său, Complexul Energetic Rovinari a realizat în primele nouă luni din acest an un profit net de 9,8 milioane lei, de cinci ori mai mic decât profitul net realizat în perioada similară din anul trecut, de 51,4 milioane lei. Totodată, cifra de afaceri a CE Rovinari a scăzut cu 7% în primele nouă luni din acest an, la 630,2 milioane lei, faţă de 679,7 milioane lei, cât a fost în primele nouă luni ale anului trecut.

„Cauza principală a diminuării profitului net în primele nouă luni din acest an a fost creşterea cheltuielilor cu mentenanţa datorată existenţei unui bloc energetic în modernizare”, spun reprezentanţii CE Rovinari.

Altfel, şi producţia de electricitate a celor două companii a înregistrat o scădere, în perioada analizată.

Producţia de energie electrică a Compexului Energetic Turceni în primele nouă luni din acest an a fost de 4.590GWh, cu 22,6% mai mică decât producţia din perioada similară a anului trecut, când compania a realizat o producţie de 5.932GWh.

În cazul Complexului Energetic Rovinari, producţia de energie electrică a scăzut cu 9%, în primele nouă luni din acest an, la 3.998GWh, faţă de producţia din primele nouă luni ale anului trecut, de 4.383GWh.

Împreună, cele trei complexuri energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova) acoperă circa o treime din producţia de electricitate a României, fiind, după Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, producătorii celei mai ieftine energii din ţară.

Complexul Energetic (CE) Turceni sinclude Termocentrala Turceni, care are o putere instalată 2.640 MW, Carierele Jilţ Sud şi Jilţ Nord, puse în funcţiune în anul 1977, şi Mina Tehomir, pusă în funcţiune în anul 1978.

Complexul Energetic Rovinari include termocentrala cu o putere instalată de 1320MW (4x330MW), formată din blocurile energetice nr. 3, 4, 5 şi 6, puse în funcţiune în perioada 1976 – 1979. De asemenea, Exploatarea Minieră Rovinari are trei cariere: Rovinari, Tismana şi Cariera Pinoasa.