Citeşte şi Profitul net BCR a scăzut cu 26,4% în T1, la 243 mil. lei
Profitul după impozitare şi plata intereselor minoritare corespunde denumirii de profit net distribuit proprietarilor societăţii mame, se menţionează într-un comunicat al grupului austriac Erste.
Câştigul net obţinut în primul trimestru de grupul Erste a avansat cu 7%, la 309,6 milioane de euro, din care s-a scăzut un câştig atribuibil intereselor minoritare de 54,4 milioane de euro.
Totodată, profitul operaţional al Erste a urcat în primele trei luni cu 17,3% faţă de perioada similară a anului precedent, la 983,2 milioane euro, datorită creşterii veniturilor operaţionale şi reduceriii cheltuielilor operaţionale.
Per total, veniturile operaţionale au crescut cu 6,7%, atingând o nouă valoare record de 1,93 miliarde euro, ca urmare a majorării veniturilor din dobânzi cu 8%, la 1,32 miliarde euro, precum şi avansului celor din comisioane cu 6,1%, la 471,5 milioane euro.
Venitul net din comisioane a înregistrat astfel prima creştere anuală din ultimele şase trimestre, în principal datorită avansurilor înregistrate în operaţiunile cu valori mobiliare în Austria şi în cele de plăţi ale filialelor din Europa Centrală şi de Est, precum şi băncilor de economii din Contractul de Cross-Garantare.
Veniturile din tranzacţionare au scăzut uşor în primul trimestru, cu 1,8%, la 141,2 milioane de euro.
Pe de altă parte cheltuielile administrative au fost reduse cu 2,3%, la 953,1 milioane de euro, iar măsurile de eficientizare iniţiate anul trecut, care au determinat scăderea numărului de personal faţă de anul precedent cu 4,3%, au avut un efect pozitiv asupra acestei evoluţii.
Comparativ cu sfârşitul anului trecut, numărul de angajaţi ai Erste s-a redus cu 0,7%, la 50.152 persoane. La BCR, pesonalul a scăzut în primul trimestru cu 0,7%, respectiv 62 de angajaţi, comparativ cu luna decembrie 2009, la 8.950 de salariaţi.
Astfel, raportul cost/venit s-a îmbunătăţit considerabil, de la 53,8% în primele trei luni ale anului trecut la 49,2% în primul trimestru din 2010.
Provizioanele de risc pentru împrumuturi şi avansuri au crescut în ianuarie-martie cu 43,5% faţă de perioada similară din 2009, la 531,2 milioane de euro. Totuşi, provizioanele de risc s-au redus comparativ cu ultimele trei luni din 2009, de la 607,4 milioane euro, aceasta fiind prima scădere relativ la trimestrul precedent şi s-a datorat în principal reducerii costurilor de risc înregistrate în România.
În ceea ce priveşte grupul BCR, Erste arată că majorarea provizioanelor în primul trimestru comparativ cu perioada similară din 2009 a fost necesară, pe fondul evoluţiei generale a pieţei (criza financiară, creşterea şomajului), în special pe segmentul IMM, dar menţionează că s-a constat o îmbunătăţire a acestei poziţii, ceea ce reprezintă primul semnal al unei inversări a tendinţei generale.
Rata creditelor neperformante raportate la creditele către clienţi a atins 6,9% la finele primului trimestru, în urcare de la 6,6% la sfârşitul anului trecut.
Valoarea activelor grupului Erste a crescut în primul trimestru cu 3,1% faţă de sfârşitul anului trecut, la 208 miliarde euro.
În timp ce activele ponderate la risc au stagnat, la 105,9 miliarde euro, rata solvabilităţii s-a îmbunătăţit uşor, de la 12,7% la sfârşitul anului trecut la 12,8% la finele lunii martie, situându-se în continuare la un nivel confortabil, peste cerinţele minime legale de 8%.
„Erste Group a început în forţă anul 2010. Am fost favorizaţi în acest sens de îmbunătăţirea indicatorilor macroeconomici din Europa Centrală şi de Est. Rezultatele solide au fost susţinute de aprecierea monedelor locale şi de scăderea dobânzilor în România şi Ungaria. Deşi aceste evoluţii pozitive nu au avut încă efectul de impulsionare considerabilă a creditării, ele au susţinut stabilizarea calităţii activelor şi au condus la reducerea costurilor de risc pentru prima dată în ultimele patru trimestre”, a declarat directorul general al grupului, Andreas Treichl.
Creanţele grupului Erste faţă de instituţiile de creditare au crescut în primele trei luni cu 22,7% faţă de finele anului trecut, la 16,1 miliarde euro, în principal datorită majorării tranzacţiilor repo cu Banca Naţională a Cehiei.
Împrumuturile şi avansurile acordate clienţilor au urcat în primul trimestru cu 0,9%, la 130,3 miliarde euro, în principal datorită aprecierii monedelor din Europa Centrală şi de Est.
Valoarea provizioanelor de risc a crescut cu 8,8%, de la aproape 5 miliarde de euro în decembrie 2009 la 5,4 miliarde euro la finele lunii martie, ca urmare a provizioanelor nou constituite determinate de situaţia economică dificilă.
Raportul dintre creditele neperformante şi volumul total al creditelor acordate s-a majorat de la 6,6% la 6,9%, iar în primul trimestru procesul de deteriorare al acestui coeficient a încetinit.
„Tendinţa pozitivă a continuat şi în ceea ce priveşte acoperirea creditelor neperformante prin provizioane de risc. Aceasta a crescut de la 57,2% la finalul exerciţiului 2009 la 59%”, se mai spune în comunicatul Erste.
Pe de altă parte, depozitele clienţilor au avansat cu 3,2%, la 115,6 miliarde euro, evoluţie determinată cu precădere de creşterile din Cehia, mai concret de depozitele sectorului public, precum şi de un avans al plasamentelor la termen şi la vedere în Austria.
Raportul credite/depozite se situa la finele lunii martie la 112,7%, sub nivelul înregistrat la sfârşitul anului trecut, de 115,3%.
Grupul austriac avea la finele primului trimestru investiţii în valori mobiliare, din diverse categorii de active financiare, de 35,4 miliarde euro, cu 3,3% peste nivelul de la sfârşitul anului trecut. Totodată, şi datoriile sub forma de valori mobiliare s-au majorat cu 3,3%, la 30,6 miliarde euro.
Erste Bank a preluat, în 2006, 61,88% din acţiunile BCR, pentru 3,75 miliarde de euro, de la stat, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi International Finance Corporation. Grupul austriac şi-a majorat ulterior participaţia la 69,17%, prin preluarea de acţiuni deţinute de salariaţii BCR.
În luna noiembrie 2009, grupul austriac a interpus în relaţia sa de acţionar majoritar al BCR două vehicule cu statut juridic de SRL înfiinţate recent în Austria, EGB Ceps Beteilungen GmbH şi EGB Ceps Holding GmbH. Societatea din urmă deţine în prezent 69,3% din acţiunile BCR. O participaţie de 30,11% se află în proprietatea celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF).