Profitul OMV a scăzut cu 34% în al treilea trimestru, fiind afectat de ieftinirea petrolului

actionar, afectare, bani, financiar, ieftinire petrol, Petrom, profit omv, scădere, trimestru, venituri

Profitul net după cheltuielile minoritare a scăzut cu 37%, la 283 milioane euro, de la 453 milioane euro în al treilea trimestru din 2008. Câştigurile per acţiune au scăzut, la rândul lor, cu 37%, de la 1,52 euro la 0,95 euro.

Câştigurile înainte de taxe şi impozite la nivel de grup au scăzut cu 23%, la 553 milioane euro.

Vânzările OMV au înregistrat în al treilea trimestru un declin de 31%, ajungând la 4,719 miliarde euro, însă au marcat o creştere faţă de cel de-al doilea trimestru.

Datoria netă a grupului a crescut cu 11%, la 3,152 miliarde euro, în timp ce cheltuielile de capital au scăzut puternic, cu 63%, în contextul în care compania a făcut eforturi de reducere a costurilor.

Mediul de afaceri s-a ameliorat semnificativ faţă de al doilea trimestru. Deşi condiţiile din sectorul de rafinare au rămas dificile, preţul mai mare al petrolului faţă de al doilea trimestru şi eforturile companiei de a reduce costurile au susţinut rezultatele în perioada iulie-septembrie, se arată în comunicatul OMV.

În divizia de exploatare şi producţie, câştigurile înainte de taxe şi impozite au scăzut cu 31% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 502 milioane euro, din cauza preţurilor mult mai mici ale petrolului. Producţia de petrol şi gaze a grupului a fost în perioada analizată de 317.000 barili echivalent petrol pe zi, uşor peste nivelul din al treilea trimestru al anului trecut.

„Divizia petrochimică a dat semne prudente de revenire faţă de al doilea trimestru din 2009, deşi sustenabilitatea mai trebuie verificată”, a spus directorul executiv OMV, Wolfgang Ruttenstorfer.

El a mai precizat că, în divizia de exploatare şi producţie, OMV este în curs de a implementa primele proeicte de centrale.

În primele nouă luni din 2009, profitul net raportat de OMV s-a ridicat la 606 milioane euro, în scădere puternică (-68%) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când OMV a înregistrat un profit net de 1,894 miliarde euro.

Vânzările (fără accizele la petrol) cumulate în primele nouă luni ale anului au atins 13,123 miliarde euro, în scădere cu 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pentru anul financiar 2009, grupul se aşteaptă ca principalii piloni să rămână volatili. În sectorul de explorare şi producţie, producţia ar trebu să fie susţinută de începerea operaţiunilor de exploatare a unor câmpuri. În sectorul de colectare şi procesare, consumul de gaze naturale va fi în continuare afectat de reducerea activităţii industriale, în special în România.

Cât priveşte investiţia în activitatea de rafinare de la Petrom, OMV menţionează că aceasta este în încă în stadiul de revizuire.

Ultimele Articole