Reprezentanţii companiei găsesc însă, cifrele rezonabile după inundaţii şi creşterea taxei pe valoarea adăugată.
Profitul operaţional al Allianz-Ţiriac Asigurări a scăzut în primul semestru cu peste 19%, la 14,8 milioane lei. Şi tot în acest interval, Allianz-Ţiriac a realizat subscrieri totale (din activitatea de asigurări generale si de viaţă) de 538 de milioane de lei, cu 19,7% sub nivelul de anul trecut.
Au scăzut şi veniturile din asigurări generale la aproape 500 de milioane de lei, faţă de cele peste 6oo de milioane atinse în 2009. Într-o foarte mare măsură, comprimarea afacerilor de asigurări generale a fost generată de declinul sectorului de leasing auto din România, se arată în comunicatul companiei.
Primele subscrise pe clasele de asigurări auto (Casco şi RCA) au înregistrat o reducere semestrială de peste 100 milioane de lei. Pe segmentul asigurărilor de viaţă, vânzările Allianz-Ţiriac în prima jumătate a anului au fost cu 5 milioane lei mai mici decât anul trecut. Activitatea de asigurări de viaţă a înregistrat însă, un profit operaţional semestrial de 5 milioane de lei, cu circa 3% peste cel din prima jumătate a lui 2009.
Oficialii companiei apreciază că semestrul al doilea va fi tot unul dificil pentru firmele de asigurări. Pe lista neagră, ei trec în continuare efectele crizei şi măsurile de austeritate. Este motivul pentru care Allianz-Ţiriac Asigurări ţinteşte acum venituri asemănătoare celor din 2009. La nivel de grup cifrele arată însă, bine. Allianz a afişat un profit net în creştere cu 40% în primul semestru, la 2,7 miliarde de euro. Şi tot la nivel de grup, veniturile totale s-au majorat cu 12%.