Denisa Gelatu

Proiect de lege: Instituțiile publice, obligate să răspundă în 10 zile cetățenilor care trimit petiții

proiect de lege

Un proiect de lege prevede că autoritățile și instituțiile publice vor fi obligate să comunice în termen de 10 zile răspunsurile la cererile cetățenilor, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.

Proiectul a fost depus de trei senatori PNL, Nicoleta Pauliuc, Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş şi Claudia Banu, la Senat.

„Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 10 zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă. Pentru soluţionarea petiţiilor trimise, de la autorităţi sau instituţii publice termenul de 10 zile curge de la data înregistrării petiţiei la autoritatea sau instituţia publică competentă. În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o informare şi o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul cu cel mult 10 zile, iar în domeniul energiei şi gazelor naturale termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 zile, cu notificarea prealabilă a petentului”, este precizat în proiectul de lege.

În prezent, autoritățile publice trebuie să dea un răspuns cetățenilor în 30 de zile. Propunerea legislativă a celor trei senatori are ca scop reducerea timpului de aștepare la 10 zile, având în vedere că în ultima perioadă majoritatea petiţiilor sunt transmise prin mijloace electronice de comunicare, iar instituţiile publice, fie ele primării, consilii judeţene, ministere sau autorităţi subordonate acestora îşi desfăşoară activitatea cu publicul preponderent on-line, scrie Agerpres.

„Tehnic, rezolvarea petiţiilor transmise în format electronic, prelucrarea şi repartizarea lor în interiorul direcţiilor instituţiilor publice pentru primirea răspunsurilor este mult mai uşoară”, susțin iniţiatorii proiectului.

Propunerea legislativă va fi întâi dezbătută în Senat, apoi la Camera Deputaţilor care este for decizional.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu