Casa Națională de Asigurări de Sănătate urmează să introducă în lista programelor naționale de sănătate un subprogram nou, pentru bolnavii cu tulburare depresivă majoră.
Măsura se găsește într-un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică la CNAS, iar românii cu depresie majoră ar putea avea acces gratuit la tratament.
Astfel, pe lângă subprogramele existente deja în Programul naţional de sănătate mintală, unul dintre programele naționale de sănătate conținute de HG 423/2022, va fi introdus și unul dedicat tratamentului bolnavilor cu tulburare depresivă majoră, potrivit proiectului de HG de la CNAS.
Subprogramul naţional de tratament al bolnavilor cu tulburare depresivă majoră urmează să se alăture celor existente în Programul naţional de sănătate mintală, și anume subprogramul de tratament al bolnavilor cu toxicodependenţă, precum şi de testare a metaboliţilor stupefiantelor și celui de servicii conexe acordate persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist.
După cum apare în nota de fundamentare a CNAS, noul subprogram național e introdus în scopul creşterii accesului bolnavilor cu tulburare depresivă majoră la tratament medicamentos, precum şi pentru armonizarea cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 331/2023.
Prin HG 331/2023, s-a stabilit, în aprilie, extinderea listei medicamentelor compensate și gratuite de care beneficiază românii cu noi molecule destinate, printre altele, și persoanelor cu tulburare depresivă majoră.
În prezent, acesta este doar un proiect de hotărâre de guvern. Pentru a se putea aplica, el trebuie adoptat de Executiv și publicat în Monitorul Oficial.