Potrivit lui Cosma, în localităţile Puchenii Mari, Bătrâni şi Colceag nu este reţea de apă curentă, dar sunt în derulare proiecte de construire, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, a unor reţele de canalizare, contractele fiind semnate în anul 2011.
De asemenea, preşedintele CJ Prahova a menţionat şi situaţia unor alte localităţi care desfăşoară proiecte prin Administraţia Fondului pentru Mediu, cofinanţarea la care s-au angajat depăşind de câteva ori bugetul lor anual.
”Canalizarea de la Cocorăştii Mislii costă 857 de miliarde de lei vechi şi 21% trebuie să pună primăria, deci bugetul ei pe patru ani. Colceag – 10,2 milioane de lei şi ei trebuie să pună 2,5 milioane. Colceag are buget propriu trei miliarde de lei vechi pe an. Încă nu are apă”, a spus Cosma.
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a precizat că primăriile aflate în situaţia aceasta au solicitat sprijin, în condiţiile în care nu au bani pentru a asigura cofinanţarea proiectelor în cadrul cărora lucrările au fost demarate în timpul campaniei electorale pentru alegerilor locale de anul trecut.
”Pentru proiecte europene avem banii, dar nu mai avem pentru restul”, a spus şeful CJ Prahova.
Acesta a explicat că, după ce va fi asigurată cofinanţarea pentru proiectele pe fonduri europene, vor fi sprijinite acele proiecte care au şansa de a fi finalizate anul acesta.